Reuniunea a fost iniţiată de conducerea Departamentului de Electronică şi Telecomunicaţii. Directorul departamentului, prof.univ.dr. ing. Cornelia Gordan, a moderat întreaga întâlnire, dând în deschidere cuvântul preşedintelui Senatului universitar, prof.univ.dr. Sorin Curilă, care era prezent la eveniment în primul rând ca şi cadru didactic: “Este un lucru minunat şi reprezintă un moment deosebit pentru toţi cei prezenţi, atât studenţi cât şi reprezentantul mediului socio-economic, cadre didactice din departament”.
Celestica este o companie multi-naţională producătoare de componente pentru echipamente electronice, cu sediul în Canada. Vicepreşedintele Global & East-Europe Operations şi General Manager al Celestica România, Robert Schormans, le-a vorbit studenţilor prezenţi despre competenţele necesare angajării pe piaţa forţei de muncă, despre nevoia adaptabilităţii, a curajului, despre succesul unei companii: „Pentru mine este vorba despre modul în care se poate crea valoare pentru clienţi. Nu este de ajuns să construieşti un produs, ci este nevoie şi să îl faci pe clientul tău să aibă succes. Devotamentul vostru pentru succesul clientului trebuie să fie de maximă importanţă. Pe lângă toate acestea avem nevoie de curaj şi să răspundem tuturor provocărilor.”
Studenţii prezenţi s-au arătat interesaţi şi totodată încântaţi că li se oferă oportunităţi de muncă şi practică la o companie cu un renume mondial.