Iată ce propun organizatorii evenimentului: discuții despre transdisciplinaritate și sustenabilitate, happeningul artistic: „Fifty Years, Five Centuries: A Remebrance of the University of Evora”, dialog cu publicul și participanții.

Producția își propune să fie un spectacol total, ce cuprinde video mapping, muzică și teatru. Evenimentul este rezultatul unui proiect transdisciplinar care a implicat mai multe catedre ale universității din Evora: istorie, patrimoniu, arhitectură, arte vizuale și design, muzică, teatru, multimedia, limbă și literatură, fiind realizat de studenți și membri ai personalului nedidactic. „Modul inovativ în care a fost realizat acest happening combină reprezentația artistică, cu tehnologia video mapping, sunetul și lumina. A rezultat un spectacol inedit pentru Evora, cum puține altele au mai fost în țara noastră. De ineditul evenimentului ține și faptul că acesta NU va fi înregistrat video”, precizează organizatorii.

Spectacolul evocă istoria Universității din Evora, în anul în care se aniversează cinci decenii de la  redeschiderea instituției academice sub numele de Institutul Universitar din Evora și, de asemenea, împlinirea a 45 de ani de la revenirea la forma originară, universitară, de organizare a înaltei școli portugheze. Acest proiect artistic face parte din seria activităților dedicate dublei aniversări și din proiectul „Viver e Re-Viver Evora” – înființat de Directoratul General pentru Educație, în anul 2023. Concepția artistică și punerea ei în scenă aparțin Universității din Evora și companiei Olho de Boi. Nu în ultimul rând, inițiativa universității portugheze, ca parte a activităților derulate în cadrul alianței EU GREEN, își propune să pună în lumină și să promoveze principiile și rezultatele muncii la acest proiect transdisciplinar și sustenabil.

„După concursul de fotografie Colecție de emoții în diversitate, organizat de Universitatea din Oradea și concertul Celebrating the 50th Anniversary of the University of Extremadura, organizat de Universitatea din Extremadura, acesta este cel de al treilea eveniment cultural organizat sub patronajul EU GREEN. Urmează, în cadrul EU GREEN public talk,  un alt eveniment provocator: More appearance than substance? How diverse are universities really?, organizat de Universitatea Magdeburg, la 7 Noiembrie 2024, online via Zoom” a anunțat prorectorul prof. univ. dr. habil. Anca Dodescu – coordonatoarea activităților EU GREEN la Universitatea din Oradea.

Cei interesați de evenimentul cultural pregătit la Universitatea din Evora sunt invitați să participe accesând: https://videoconf-colibri.zoom.us/j/94856076844.

 

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Image