Evenimentul a fost coordonat de șef de lucrări dr. ing. Cristian Ghiță Crainic. Au participat cadre didactice, studenți și colaboratori ai Departamentului de Silvicultură și Inginerie Forestieră, șefi de ocoale silvice din județul Bihor, foști studenți care lucrează în domeniu. „Este prima ediție desfășurată în formatul unui workshop, dar noi avem, în fiecare an, o asemenea prezentare dedicată produselor pădurii”, explică ș. l. Cristian Ghiță Crainic, adăugând că evenimentul este destinat, în special, studenților din anul I. „Ei trebuie să știe, de la început, că pădurea oferă o imensitate de bunătăți, să spun așa... Să nu vadă doar bușteanul din rampă”, spune ș. l. dr. ing. Cristian Ghiță Crainic.

După cum afirmă organizatorii, workshopul și-a propus să le ofere studenților o imagine și „completă și complexă asupra potențialului forestier al României”, dar și să puncteze aspecte concrete referitoare legate de exploatarea acestuia, în domenii precum: produsele lemnoase și nelemnoase, serviciile pe care le oferă pădurea sau efectele binefăcătoare ale acesteia.

În cadrul evenimentului științific au fost prezentare rezultatele unor cercetări și aplicații din domeniul silvic. Participanții au discutat despre potențialul apicol la pădurilor și producția de păstrăv pentru consum. Au fost dezbătute prevederi ale Codului Silvic și avansate modalități de corelare a acestora cu normativele în vigoare. De un interes deosebit s-a bucurat și prezentarea unor oportunități de afaceri, precum exploatarea brazilor de Crăciun. „Un fost student al facultății noastre deține singura exploatație de acest tip din județul Bihor. El este cel care ne-a vorbit despre particularitățile acestei afaceri și, împreună, am ajuns la concluzia că aici există încă un potențial însemnat, neexploatat”, subliniază ș. l. dr. ing. Cristian Ghiță Crainic.

Gazdele și invitații lor, colegi de la departamentele de Ingineria Produselor Alimentare, Ingineria Mediului, Agricultură și Horticultură, au avut ocazia de a degusta din adevăratele delicatese pe care le oferă pădurea: păstrăv afumat în cobze de brad, zacuscă de păstrăv și de ciuperci, pastramă de mistreț și cerb, mezeluri din mistreț, cerb, căprior, lopătar, siropuri de păpădie, de cătină, de afine, de soc negru, de merișoare, ciuperci conservate prin uscare, miere de albine obținută din fondul forestier. „Brioșele cu gem de afine au fost, de departe, produsul cel mai gustat de participanți”, a mai spus ș. l. dr. ing. Cristian Ghiță Crainic, convins că evenimentul a fost, „fără doar și poate”, o reușită.

Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea

Image

Image  

Image

Image