La proba Mega Sumo, la cea mai spectaculoasă și grea probă din concurs, echipa Robotics Club Oradea s-a clasat pe locul 3. Este pentru prima dată când orădenii sunt prezenți pe podium în această competiție internațională la care au participat țări precum: Azerbaijan, Bulgaria, China, Cipru, Coreea de Sud, Danemarca, Estonia, Germania, Grecia, India, Indonezia, Iran, Italia, Kurghistan, Kuweit, Letonia, Lituania, Madagascar, Nepal, Pakistan, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, România, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ucraina și Ungaria.

Confruntările dintre roboții aflați în competiție au fost extrem de rapide, cu meciuri de sub o secundă și cu forțe de impact zguduitoare. În urma meciurilor, ringul de oțel unde s-au dus luptele, s-a deteriorat după rodajul cu lamele și roțile roboților. Suntem foarte mândri de studenții noștri, de performanța în urma multor zile și nopți de muncă și de ingeniozitatea de a rezolva problemele tehnice în timp record.”, afirmă coordonatorul echipei ș.l.dr.ing. Birouaș Flaviu.

Echipa a fost formată din 7 studenți ai Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică Oradea, Departamentul de Mecatronică și 2 cadre didactice: ș.l.dr.ing. Birouaș Flaviu și ing. Anton Daniel.

Tot în luna noiembrie, echipa Robotics Club Oradea, a participat la competiția internațională RoboChallenge de la București, unde a obținut 4 premii la 3 probe: locul 1 și locul 2 – proba Humanoid Robot, locul 3 – Humanoid Sumo și locul 2 - Line Follower Kids.


Mai multe detalii despre activitatea celor de la Cercul de Robotică puteți afla pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/roboticscluboradea .


Image Image Image
 Image