Dr. Rita Nthinga, prof. Ruth Tubey, dr. Beatrice H.O. Imbaya și dr. Geoffrey Koome Riungu, cadre didactice ale Facultății de Management al Turismului, Ospitalității și Evenimente de la Universitatea MOI au venit la Universitatea din Oradea ca să învețe despre cum funcționează turismul românesc, pentru un schimb de experiență cu profesorii Departamentului de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului și ca să susțină câteva cursuri în fața studenților orădeni.
„Turismul este una din industriile care aduc mulți bani în Kenya. Este vorba de 10% din PIB”, spune dr. Geoffrey Koome Riungu. „Avem și noi, ca și țara dumneavoastră, resurse naturale, parcuri pentru safari, plaje la Oceanul Indian și încercăm să pătrundem cât mai consistent pe piața turismului mondial. Am venit la Universitatea din Oradea ca să învățăm mai ales cum să dezvoltăm resursa umană”, spune profesorul kenyan.
„Programele Erasmus, mai ales cele de schimb cu statele Africii sub-sahariene înseamnă foarte mult pentru noi. Învățăm unii de la alții și asta e minunat. Avem valoroase schimburi de idei în domeniul cercetării și al predării”, spune dr. Rita Nthinga.
Oaspeții kenyeni spun că prima impresie pe care le-a făcut-o industria turismului din România este una foarte bună. „Mâncarea, facilitățile, personalul este foarte prietenos”, spune dr. Geoffrey Koome Riungu. „Sunt impresionată de ospitalitatea românilor și de cultura țării dumneavoastră, adaugă dr. Rita Nthinga.
Vizita profesorilor din Nairobi este una de răspuns la deplasarea, anterioară, a patru cadre didactice de la Departamentului de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului, care, la rândul lor, au vizitat Universitatea MOI, s-au întâlnit cu conducerea acesteia și le-au vorbit studenților din capitala africană. „Relația cu Universitatea din Oradea a avut parte de un început foarte bun. E important să ne vedem față în față, să comunicăm, să stabilim împreună noi domenii de cercetare. Încercăm să stabilim relații și cu alte facultăți ale Universității din Oradea. „Prin experiența ei, Universitatea din Oradea ne ajută să realizăm programe de cercetare și cercetare, competitive la nivel global. E important să învățăm cum se realizează aceste programe”, subliniază prof. Ruth Tubey.
„Facultatea noastră acordă foarte multă atenție relației dintre geografie și turism. Suntem interesați de relațiile umane gazdă-client, de experiențele outdoor și de modul în care putem folosi experiența din România la noi acasă. Sunt sigur că experiența de la Oradea ne va ajuta foarte mult”, afirmă dr. Geoffrey Koome Riungu.
Biroul Comunicare