La scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, în cadrul Universităţii orădene, Facultatea de Teologie Ortodoxă a reînnodat firul învăţământului teologic rupt în anul 1940, prin efortul vrednicului de pomenire Episcop Dr. Vasile Coman, pe atunci chiriarhul Oradiei şi al celui care a devenit ulterior rector al universităţii prof.univ.dr.ing. Teodor Maghiar. Eforturile lor au fost susţinute de către Pr.prof.univ.dr. Dumitru Abrudan, primul decan al facultăţii reînfiinţate, în jurul căruia s-a constituit un corp profesoral tânăr şi bine pregătit, capabil să răspundă exigenţelor academice, a celor pastorale şi a provocărilor lumii contemporane.

         Acest moment aniversar coincide cu deschiderea oficială a cursurilor Academiei Teologice care a avut loc la data de 16 octombrie 1923, el marcând itinerarul academic şi spiritual al oamenilor şi al instituţiei teologice pe care au slujit-o.

         Deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului va avea loc miercuri 16 octombrie 2013, orele 1600  în Aula Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea, în prezenţa mai multor ierarhi, cadre didactice care au activat în cadrul acestei facultăţi, a oficialităţilor locale, precum şi a actualilor profesori şi studenţi.

Vă aşteptăm,

Lector.univ.dr Doru Fer

BC Nr. 137 din 14.10.2013