Șomer la 55 de ani, artist după...
Pentru cei mai mulți dintre români, condiția de șomer, la peste 50 de ani, este aproape egală cu disperarea. Prea bătrân pentru a-ți găsi un loc de muncă și prea „tânăr” pentru pensie, șomerul își regăsește cu greu locul în societate. Artistă până în cea mai intimă fibră a sufletului ei, Ujlaki Ildikó a reușit să se reinventeze. La 56 de ani, a devenit, din fost funcționar, viitor artist plastic. Aflată acum în anul II de facultate, orădeanca are bursă de merit, din toamnă va fi beneficiara unei burse „Erasmus” și, recent, a reușit să-și vândă primul tablou.
Șomajul „cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla”
Ujlaki Ildikó a fost, de mic copil, pasionată de pictură. Până în clasa a X-a, a urmat cursurile Liceului de Artă din Oradea. „Apoi, Ceaușescu a decis că România nu mai are nevoie de atâția artiști și a desființat mai multe licee de profil din toată țara. Am fost profund debusolată și întristată de faptul că a trebuit să renunț la artele plastice”, povestește orădeanca, adăugând că, din lipsă de ceva mai bun, o vreme, a croit costume de baie pentru femei și genți dedicate activităților sportive. „Au fost ani buni în care n-am desentat o linie. Apoi, cu vreo șapte – opt ani înainte să îmi pierd locul de muncă, am reînceput să desenez și să pictez. O făceam pentru mine, dar a fost ca un semn de bun augur”. Paradoxal, Ujlaki Ildikó spune că intrarea în șomaj a fost „cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla”.
De la amator, spre profesionist
Având mult timp liber, orădeanca s-a dedicat total pasiunilor ei, desenul și pictura. Așa a ajuns să ia parte la câteva tabere de pictură dedicate amatorilor. Aici a cunoscut-o pe lect.univ.dr. Anca Rațiu. Ea a fost cea care a „plantat” ideea înscrierii la facultate în capul tinerei șomere. „Pot să spun că eram foarte necăjită, acum sunt mulțumită. La admitere, am bifat numai rubrica «Fără taxă», fiindcă nu aveam bani să plătesc pentru studii. Și, iată, viața mea s-a schimbat. Nici nu vă puteți imagina cu câtă dragoste vin la facultate! E adevărat că pandemia ne-a cam dat și nouă viața peste cap, dar sunt fericită și recunoscătoare că putem avea acces la ateliere, să pictăm”.
Viață de student
La 57 de ani, Ujlaki Ildikó se bucură, din plin, de frumusețea vieții de student. Acum e în vacanță și, fiindcă iubește mult munții, și-a permis să petreacă două săptămâni, dedicate studiului, la Alunu, pe Valea Drăganului, și încă câteva zile într-o tabără de pictură, la Săcueni. „Îmi place foarte mult ceea ce fac. Avem profesori unul și unul, adevărați profesioniști. Facultatea e o joacă și o imensă provocare pentru mine”, mărturisește femeia. Trăiește ca un artist. Se descurcă din micile economii, făcute înainte de șomaj, și din bursa de merit. „Am tras tare și am luat numai note de 10”. Din toamnă, orădeanca pleacă în Ungaria, pentru cel puțin un semestru, cu o bursă Erasmus. „E vorba de cinci luni, dar, dacă am să pot, am să o prelungesc la un an” spune Ujlaki Ildikó.
Planuri? Ce planuri?!
Acum, după ce a reușit să-și vândă primul tablou, Ujlaki Ildikó este convinsă că va face artă și numai artă, pentru tot restul vieții ei. Entuziasmul și bucuria i se citesc pe chip și în cuvinte, nu pot fi ascunse. Sentimentul împlinirii a dat un nou sens vieții. „Dacă nu ajungeam șomeră nu aș fi avut timp de facultate niciodată. A fost cel mai mare noroc...”, spune artista, râzând. Dacă e întrebată despre planurile ei de viitor, femeia cade pe gânduri. Vrea să-și continue facultatea, cu studiile de master, și, mai ales, adună deja lucrări pentru prima expoziție personală. „De fapt, nu mă gândesc la ce voi face în viitor. Studenția, cea mai fericită întâmplare din viața mea, mi-a demonstrat că nu am de ce să-mi fac planuri, totul merge într-o direcție bine planificată”.
Spirit foarte tânăr, pasionată de drumeții montane și înotătoare împătimită, Ujlaki Ildikó este dovada vie că atitudinea pozitivă, pasiunea și creativitatea nu depind de vârstă. Nu e niciodată prea târziu să înveți și nici să începi să-ți trăiești visurile.
Biroul de Comunicare
