La întâlnirea care a avut loc joi după-amiază, rectorul UO, prof.univ.dr. Constantin Bungău a prezentat stadiul actual şi strategia de viitor a Universităţii din Oradea. Parlamentarii prezenţi, Florica Cherecheş, Sonia Drăghici, Cristian Bodea, Florian Bodog, Gheorghe Dănuţ Bogdan, Ioan Cupşa, Cseke Attila, Gavrilă Ghilea, Ioan Hulea, Liviu Matiuţă Laza, Szabo Odon alături de subprefectul Cristian Bitea şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa au ascultat cu interes precizările rectorului, ale prorectorilor şi ale preşedintelui Senatului universitar, prof.univ.dr. Sorin Curilă, precum şi solicitările acestora în vederea iniţierii unei colaborări de durată care să aibă ca rezultat crearea unui centru studenţesc valoros la Oradea. Realizarea acestui deziderat ar produce efecte de lungă durată în plan economic şi social pentru Oradea şi judeţul Bihor.

           

În cadrul acestei prime întâlniri, invitaţii s-au arătat solidari cu propunerea dezvoltării municipiului Oradea ca şi centru universitar, urmând ca în acest sens să aibă loc noi întrevederi în care să fie discutate măsurile şi activităţile concrete care ar putea fi întreprinse în acest sens. Primarul Ilie Bolojan, neputând participa, a transmis conducerii UO că va susţine demersurile iniţiate în cadrul acestei reuniuni. 

 

BC Nr. 124 din 13.09.2013