„Pentru studenții din anul întâi, a fost, înainte de toate, un bun prilej de a se cunoaște între ei și de a-i cunoaște și noi, cadrele didactice. Până acum nu ne-am văzut decât în format bust, on line”, explică lect.univ.dr. Stelian Nistor, din cadrul Departamentului Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului.
Cu prilejul activităților de practică și aplicații în teren, studenții orădeni au aflat multe informații despre ceea ce este turism în arealul Șuncuiuș – Vadu Crișului, care sunt caracteristicile reliefului carstic din zona localității Zece Hotare și a defileului Crișului Repede, siturile și ariile protejate, cu un studiu de caz aplicat Sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului.
Cea mai interesantă parte a activităților din teren a fost întâlnirea cu reprezentanții Serviciului Public Salvamont Salvaspeo Bihor. „Ceva cu totul nou pentru ei. Au aflat cum și în ce situații pot să cheme elicopterul SMURD, le-a fost prezentat echipamentul serviciilor de salvamont: corzi, echipament de escaladă și de coborâre, care sunt semnalele de avertizare pe care le pot folosi în caz de pericol, diferența dintre ce înseamnă o persoană rătăcită și una dispărută, principiile de bază ale primului ajutor și modul de acțiune în caz de accident... Toate acestea sunt informații extrem de utile pentru studenții noștri, care vor deveni organizatori de activități turistice outdoor, excursii tematice sau activități de animație în natură”, spune lect.univ.dr. Stelian Nistor.
Biroul de Comunicare