Parcul dendrologic de la Gurahonț face parte din baza didactică și de practică a Facultății de Protecția Mediului și conține peste 2600 unități taxonomice de arbori și arbuști, dintre care 50 de specii sunt unice în lume. Denumirea parcului aparține fondatorului său – inginer Eusebiu Ștefan, iar suprafața pe care se întinde este de 4,2 ha, având și un lac de 0,3 ha. Parcul dendrologic este administrat de Universitatea din Oradea împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara.

Activitățile  de lucrări practice s-au realizat în echipă între profesori și studenți, de la programele de studii Silvicultură și Exploatări forestiere. Echipa de profesori a fost coordonată de prof.univ.dr.ing Adrian Timofte, director al Departamentului de Silvicultură și Inginerie Forestieră, iar profesori din cadrul departamentului prezenți au fost: conf.univ.dr. ing. Bartha Szilard, șef de lucrări dr. ing. Pășcuț Călin, sef de lucrări dr. ing Crainic Ghiță, șef de lucrări dr.ing Iovan Călin. Studenților de anul I li s-a prezentat parcul și speciile existente în colecție, precum și specii rare cum ar fi: arborele de lalea, cedrul algerian, cedrul de Himalaya, laurul, magnolii, stejarul de plută, varietăți de tisa, de tuia și altele de către ing. Nicușor Ioan Haiduc, coordonator al Parcului din partea Universității din Oradea. Studenții din anul III au plantat puieți completând cu specii ornamentale golurile rezultate în urma furtunii din 2017 și a uscărilor.

De-a lungul acestei zile activitățile practice s-au derulat pe mai multe paliere: prezentarea parcului dendrologic, identificarea speciilor de arbori și arbuști, identificarea speciilor erbacee, operații de igienizare și fasonare sub coordonarea unui fasonator calificat, student în anul II Silvicultură, completarea cu puieți de stejar roșu, castan comestibil și nuc negru.

Studenților li s-au prezentat și aspecte privind protecția muncii, operații de lucru, întreținerea și exploatarea motoferăstraielor, cu demonstrații practice.

Puieții au fost donați de Direcția Silvică Bihor, în calitate de partener instituțional al Departamentului de Silvicultură și Inginerie Forestieră, în această perioadă fiind și “Luna pădurii” – luna plantărilor.

Studenții și profesorii vor reveni în curând pentru derularea altor activități practice.

Felicitări și mulțumiri tuturor celor implicați în această acțiune!

Biroul de Comunicare

Image  Image  Image  Image  Image  Image  Image