Întâlnirea, intitulată „Din negură de vremi”, va încerca să desluşească teme care ţin de proto-istoria acestui neam, de semne şi înscrisuri păstrate peste milenii, conservând fragmente din ADN-ul spiritul al acestui popor.
Începând din vechime, în bună măsură păstrate până astăzi, acestea sunt încă găsibile în artefacte din zestrea laică şi religioasă românească.
Sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi de rădăcinile şi patrimoniul identitar al poporului român, învățăcei şi dascăli deopotrivă, reuniţi sub cupola Universităţii.
Evenimentul „Din negură de vremi” este organizat într-un an augural; Patriarhia Română a proclamat anul 2019 drept An omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.
Organizatorii acestui eveniment sunt ASCOR Oradea și Asociația „Semnele cerului”, iar parteneri sunt Universitatea din Oradea și Uniunea „Vatra Românească” – filiala Bihor. Întâlnirea se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei.
Biroul de Comunicare