Obiectivul general al proiectului este creşterea numărului absolvenţilor de doctorat şi postdoctorat ai Universităţii din Oradea care îşi găsesc un loc de muncă sau iniţiază propria afacere, cu prioritate în sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform Strategiei Naționale de Competitivitate (SNC) şi domeniile de specializare inteligentă conform Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI), urmare a accesului la programe de înaltă calitate, cu aplicaţii directe în economie, dezvoltate în parteneriat cu mediul de afaceri.
Conferinţa de prezentare a proiectului se adresează grupului țintă al proiectului și are ca scop informarea acestuia cu privire la proiect, la metodologia de selecție și la metodologia de monitorizare a grupului țintă, la programul antreprenorial destinat grupului țintă și despre beneficiile participării la proiect pentru grupul țintă.
Grupul ţintă al proiectului este format din 2 serii succesive de doctoranzi şi cercetători postdoctorat, în total:
- 80 Doctoranzi,
- 35 Cercetători post-doctorat.
Prima serie de participanţi va include doctoranzi și postdoctoranzi din anii terminali în anul universitar 2019-2020. Din totalul membrilor grupului ţintă cel puţin 36 vor fi femei, minim 1 rom şi minim o persoană cu dizabilităţi.
Doctoranzii şi cercetătorii postdoctorat care vor fi selectați în grupul țintă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulativ):
- Au domiciliul sau reședința într-una din regiunile de dezvoltare eligibile ale României;
- Sunt înmatriculaţi ca doctoranzi în ultimii doi ani de studii doctorale la Universitatea din Oradea sau sunt postdoctoranzi la Universitatea din Oradea;
- Pe parcursul perioadei de participare la activităţile proiectului trebuie să facă dovada participării la un program de învăţare antreprenorială cu componentă practică și la un program de consiliere profesională.
Doctoranzii selectaţi ca grup ţintă vor prezenta un document justificativ pentru înmatricularea la studii universitare de doctorat în ultimii doi ani (terminali) ai programului de studii doctorale pentru unul dintre domeniile prioritare ale Strategiei Naţionale de Competitivitate 2014-2020, respectiv în domeniile de specializare inteligentă, identificate pe baza potenţialului lor ştiinţific şi comercial, prevăzute în Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014 – 2020.
Cercetătorii postdoctorat selectaţi ca grup ţintă vor deţine titlul ştiinţific de doctor, obţinut în România sau în străinătate cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral. La data selecţiei ca grup ţintă, cercetătorii care au obţinut titlul ştiinţific de doctor în străinătate vor trebui să facă dovada echivalării acestuia în România, conform legislaţiei naţionale în vigoare.
Sprijinul individual acordat doctorandului se va realiza doar pe durata ultimilor doi ani de studii ai programului de studii doctorale - pentru o durată de 12 luni consecutive. Sprijinul individual acordat cercetătorului post doctorat se va realiza pentru o durată de 12 luni a programului de studii postdoctorale.
Valoare totală a proiectului: 6.436.627.61 de lei, din care:
- Valoarea cofinanțării UE: 5.471.133,45 de lei
Perioada de implementare a proiectului: 19.06.2019 - 18.12.2021 (30 luni)
Codul proiectului: 123008
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Contact: Manager de proiect - Prof.univ.dr.habil. Adrian HATOS, Universitatea din Oradea, Str. Universităţii nr. 1, tel. 0259-408634, e-mail ahatos at uoradea.ro, http://smartdoct.uoradea.ro/
Biroul de Comunicare
Agenda de prezentare a Conferinței