Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 31 mai, la Hotel Continental Oradea de la ora 11.00.
Conferința face parte din seria de manifestări desfășurate în cadrul proiectului european Jean Monnet prin Programul Erasmus +. Obiectivele principale ale proiectului sunt sensibilizarea comunității față de implicațiile procesului educațional și ale unei piețe a forței de muncă unificate, în contextul integrării în UE, dezvoltarea unor abilități și formarea de atitudini.
Dintre temele care vor fi dezbătute amintim: elemente ale politicilor educaționale ale Uniunii Europene, programele și procedurile de aplicare la universitățile din UE, aspectele specifice vieții profesionale a absolvenților din statele membre ale Uniunii Europene, etc.
La conferință sunt invitați specialiști din sfera psihologiei, sociologiei, relațiilor internaționale și studiilor europene din 9 țări europene.
PROGRAM
- Vineri, 31 mai 2019, ora 11.00 – Deschidere oficială
- Vineri, 31 mai 2019, ora 11.30 – conferințe plenare susținute de personalități marcante la nivel național și internațional:
- profesorul Anatoly Kruglasov de la Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University (Ucraina)
- Liliana Dominguez Reis Ferreira de la University of Beira Interior (Portugalia)
- dr. Lise Mogenses de la School of Medicine, Western Sydney University (Australia)
- conf.dr. Ioana Panc, prorector al Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti (România)
- dr. Andreea Szilagyi, Director al NBCC International (USA)
- prof.dr. Sara Santilli de la Padova University (Italia)
- conf.dr. Marius Drugaş de la Universitatea din Oradea (România)
- Daniela Crişan, doctorand al Universităţii din Groningen (Olanda).
- Vineri, 31 mai 2019 – vizitarea orașului
- Sâmbătă, 1 iunie 2019 – ora 9.30 – workshop-uri și sesiune de dezbateri.
Biroul de Comunicare