Evenimentul se adresează studenților de la programele de studii de licență, master și doctorat, cadrelor didactice de la Facultatea de Științe Socio-Umane și altor persoane interesate de domeniul științe sociale.
Studenți de la Universitatea din Oradea și de la alte universități din țară și străinătate, printre care Universitatea din Debrecen și Western Sydney University (Australia) își vor prezenta rezultatele activităților de cercetare.
În cadrul conferinței, doamna prof.univ.dr. Lise Mogensen de la Western Sydney University a susținut o prezentare despre Cercetarea bazată pe comunitate.
Subiectul principal abordat de participanți este activitatea de cercetare din domeniile resurse umane, asistență socială și sociologie.
Vineri, 31 mai 2019, între orele 09.00 – 13.00, se vor desfășura workshop-uri cu tematicile metodologia cercetării, practica asistenței sociale, formarea profesională și sociologia digitală, iar de la ora 14.00, studenții doctoranzi ai Școlii Doctorale de Sociologie și invitații acestora își vor susține lucrările în cadrul sesiunii de dezbateri.
Biroul de Comunicare