În acest an, simpozionul se va desfășura într-un cadru inedit, în concordanță cu scopul prim al acestui demers educațional și științific, apropierea de pădure, apropierea de natură. Vor fi prezentate lucrări de cercetare ale studenților de la toate specializările Facultății de Protecția Mediului, rezultate ale inițierii în rigorile științei sub îndrumarea cadrelor didactice.
Cadrul tematic informal din acest an este tradiția pâinii în spațiul rural și arta populară ceramică în sensul istoriei fiecărui obiect vechi, a fiecărei rețete locale, o celebrare a particularului și diversității într-o lume standardizată. O expoziție de fotografie pe teme legate de păduri și cultură locală va crea o ambianță vizuală inspiratoare, de altfel o altă tradiție legată de simpozioanele studențești organizate de facultatea noastră. Degustări de pâine tradițională din diferite zone și produse care au la bază fructe sau ciuperci din păduri vor completa atmosfera de sărbătoare culturală a simpozionului.
Invităm pe toți cei interesați de dezbatere, de schimbul de opinii, pe cei care încurajează primii pași în știință a studenților. Organizatorii mulțumesc pe această cale tuturor celor care s-au implicat și în acest an în organizarea simpozionului, colegi din departamentele Facultății de Protecția Mediului,.
Îi așteptăm pe toți cei interesați!