Discipol al reputatului filolog şi românist Lorenzo Renzi, profesor şi intelectual recunoscut, apreciat la nivel internaţional, căruia, în urmă cu 5 ani, Universitatea din Oradea i-a decernat distincţia  Doctor Honoris Causa, Dan Octavian Cepraga, obţine aceeaşi recunoaştere ceea ce este incontestabil un semn al unei profunde continuităţi a spiritului şi formării, precum şi o legătură puternică între şcoala padovană şi spaţiul cultural românesc.

Interesele ştiinţifice ale profesorului Cepraga s-au dezvoltat într-o dublă direcţie: pe de o parte, spre filologie medievală, cu studii despre poezia antică provensală şi franceză, iar pe de altă parte, spre românistică, cu cercetări asupra poeziei populare, a formării limbii române moderne şi, nu în ultimul rând, asupra literaturii române contemporane.

În ceea ce privește studiul poeziei folclorice românești, nu putem să nu menționăm antologia Domniei Sale, Graiurile Domnului. Colinda creştină tradiţională (antologie şi studiu), precum şi o apariţie mai recentă, ediţia îngrijită a publicaţiei Colinde din Bihor, adunate din Voivozi și Cuzap de George Navrea (cu studiu introductiv de Sorin Șipoș și Dan Octavian Cepraga), apărută la Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, dovadă a colaborării ştiinţifice şi umane între profesorul Cepraga şi istoricul Universităţii din Oradea, Sorin Şipoş.

Remarcabilă este și activitatea didactică ca profesor şi om de cultură mereu atent la aspectul comunicativ şi la formarea studenţilor. Abilităţii incontestabile de comunicare, prin care reuşeşte să atragă publicul, i se adaugă cea de  organizare a numeroaselor activităţi în vederea promovării identităţii româneşti în spaţiul italian. Recent, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni i-a acordat profesorului Dan Octavian Cepraga prestigiosul premiu al Centenarului pentru remarcabila contribuţie a domniei sale la promovarea valorilor româneşti şi a culturii române în străinătate.

Laudatio DHC profesor Dan Octavian Cepraga

Biroul de Comunicare

Image