Domeniul artelor, implicit al artelor vizuale şi al muzicii este de mare importanţă în educaţie în lumea contemporană favorizând formarea unei personalităţi complexe şi creative. În învățământul general de masă elevii dobândesc cunoştinţele şi abilităţile în domeniul artelor vizuale şi al muzicii la nivel de cultură generală, nivel stabilit de programele şcolare şi de planurile cadru pentru învăţământul preuniversitar. Unii dintre ei vor urma cariere profesionale bazate pe abilități în domeniul artelor, iar alţii le vor putea utiliza profesând în domenii conexe sau chiar pe direcţii noi cum ar fi cazul industriilor culturale şi creative. Aceste proiecte vin în întâmpinarea elevilor preocupaţi de artele vizuale sau de muzică, propunându-le familiarizarea cu cerinţele mediului universitar în care sunt invitaţi, alături de coordonatorii lor, oferindu-le o perspectivă mai complexă asupra acestor domenii. Stabilirea unei legături între mediul universitar şi cel preuniversitar este importantă şi pentru cadrele didactice menţinând coerenţa procesului educaţional.

Activitatea desfăşurată în cadrul proiectelor pe parcursul acestui an va fi prezentată în data de 5.06.2018 de la ora 16.00, la Biblioteca Universităţii din Oradea. În cadrul acestui eveniment, va avea loc vernisajul unei expoziţii şi un concert coral.

Expun elevi ai şcolilor: Liceul Teoretic Lucian Blaga Oradea, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, Şcoala Gimnazială nr. 11 Oradea, Şcoala Gimnazială nr. 1 Derna, Liceul Teoretic Nr.1 Bratca, Liceul Tehnologic nr.1 Șuncuiuș, Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” Borod, Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” Oradea, Liceul.„Don Orione” Oradea, Şcoala Gimnazială nr. 1 Balc, coordonaţi de: prof. Sim Gabriela, prof. Galutz Carmen, prof. Nemeş Ioana, prof. Lazău Alina Maria, prof. Avrămuţ Raluca Emilia.

Corul este format din elevi ai şcolilor : Liceul Teoretic Lucian Blaga Oradea, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Oradea, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu – Oradea, Scoala Gimnaziala Nicolae Balcescu Oradea, coordonaţi de: prof. Sandor Ioana, prof. Tencutiu Adrian, prof. Lakatos Stefan, prof. Zaha Alina.

Coordonatori ateliere Departamentul de Arte Vizuale: Lect.univ.dr. Corina Urzică Baciu, Lect.univ.dr. Ana Maria Abrudan, Lect.univ.dr. Costea Constantin, Lect.univ.dr. Marius Vesa, Asist.univ.dr. Amalia Judea,  Asist.univ.dr. Anca Popescu,  responsabil departament Lect.Univ.dr. Titiana Marcu.

Coordonatori ateliere Departamentul de Muzică: Conf.univ.dr. Oana Lianu, Conf.univ.dr. Delia Roman, Lect.univ.dr. Ariadna Mircescu, Lect.univ.dr. Carmen Rus, Lect.univ.dr. Evanthia Marta, Lect.univ. dr. Eleonora Chiriac, Asist.univ. Andrada Ciupeiu, Asist univ. dr. Ovidiu Iloc, Asist. Univ. drd. Camelia Matei, Asist. univ. drd. Ana Ruth.

Responsabili de proiecte: Inspectorul şcolar de arte, prof. Mircea Boţog, Conf.univ.dr. Anca Spătar, Lect.univ.dr. Ariadna Mircescu.

 

Biroul de Comunicare

 

  

 

 

.

 

 

.