Rectorul Universității din Oradea nu a contestat și nici nu contestă capacitatea managerială a domnului ministru. Argumentul este simplu, dacă enumerăm numai câteva din deciziile actualei echipe de la învățământul superior, luate într-un timp relativ scurt:

  • Concepererea unei metodologii pragmatice cu privire la alocarea de locuri bugetare la licență, și master;
  • Creșterea valorică a burselor pentru doctoranzi;
  • Acordarea de gratuități pentru toți studenții, indiferent de vârsta acestora, în ceea ce privește transportul în comun;
  • Propuneri legislative eficiente pentru exploatarea bazelor administrative;
  • Adoptarea unei metodologii agile privind acreditarea domeniilor noi de doctorat.

Astfel, se poate concluziona ca  scrierile dumnealui se află în contrasens cu realitatea.  

De asemenea, ne exprimăm dorința ca un cadru didactic care nu cunoaște realitatea din actul managerial universitar să nu se exprime public, indiferent de la ce universitate provine.

 

 

Biroul de Comunicare

Universitatea din Oradea