Grupa de studente este însoțită de coordonatoarea proiectului, lector dr. Veronica Buciuman și de doamna Carolin Jais (DAAD-Sprachassistentin), profesor vorbitor nativ de limba germană din Departamentul de Limba și Literatura Franceză/Germană.

Activitățile prevăzute în proiect implică frecventarea unor cursuri de profil de la cele două universități germane menționate, stagiu de documentare în bibliotecile institutelor de filologie germanică. Studentele vor vizita institutul academic și muzeul dedicat Fraților Grimm, fondatorii germanisticii ca domeniu de studiu și cercetare. Un obiectiv la fel de important al proiectului este întâlnirea cu studenții germani din Göttingen, care studiază limba română. Dezideratul participanților români la proiect este de a consolida relația de cooperare între Oradea-Göttingen/ Kassel inițiată la începutul acestui an universitar.

Dorim întregului proiect mult succes și le urăm studenților să profite cât mai mult atât din punct de vedere academic cât și cultural de oportunitatea oferită.

 

 

Director proiect,

Lector univ. dr. Veronica Buciuman

BC Nr. 81 din 30.05.2013