Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la nașterea părintelui fizicii medicale, Marie Sklodowska Curie, motiv pentru care simpozionul a avut ca tematică rolul femeilor fiziciene în dezvoltarea medicinei precum și oferirea unei abordări holistice pentru paciente și securitatea personalului feminin în medicina radiologică.
Prezentările s-au axat astfel asupra vieții, carierei științifice și descoperirilor realizate de femei fiziciene: Marie Curie, Irene Joliot-Curie, Maria Mayer, Rosalyn Yalow, Harriet Brooks și Chien Shiung Wu. Au fost prezentate, de asemenea, aspectele legislative și medicale legate de expunerea la radiație a pacientelor însărcinate respectiv expunerea personalului medical feminin.
Numărul mare de postere științifice cu care s-au prezentat studenții și elevii au colorat atmosfera și au creat oportunitatea unei competiții în cadrul căreia s-au acordat premii pentru cele mai ilustrative lucrări. S-au oferit diplome din partea Universității unor licee și cadre didactice care ne-au fost alături de-a lungul celor 5 ani și care au contribuit la buna desfășurare a activităților organizate de Ziua Fizicii Medicale încă din 2013. Le multumim, și pe această cale, pentru tot entuziasmul lor și pentru buna colaborare inter-instituțională.
Coordonatorul evenimentului a fost prof.univ.dr. Loredana Marcu, Facultatea de Științe, Universitatea din Oradea, Vice-președinte al Colegiului Fizicienilor Medicali din România.
Biroul de Comunicare