Fiindcă oaspeții universității sunt elevi ai claselor cu profil real ale Liceului Teoretic „Iulia Hașdeu”, interesul lor s-a îndreptat, mai cu seamă, spre facultățile cu specific ingineresc. Tinerii  și-au petrecut cea mai mare parte a zilei în laboratoarele Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației. Oaspeții Universității din Oradea au fost fascinați de roboții și aplicațiile create de studenți și profesori în cadrul Departamentului de Electronică și Telecomunicații. La Departamentul de Inginerie Electrică și în cel de Calculatoare și Tehnologia Informației, elevii lugojeni s-au declarat impresionați de echipamentele și tehnologia pe care universitatea le pune la dispoziția studenților, precum și de faptul că aceștia au șansa de a dezvolta proiecte proprii de cercetare în aceste laboratoare sau în cadrul firmelor de înalte tehnologii cu care Universitatea din Oradea are parteneriate de colaborare.

Un moment aparte al vizitei elevilor de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, din Lugoj, l-a reprezentat vizita la Facultatea de Arte, mai precis la Departamentul de Arte Vizuale al acesteia. Impresionați de ateliere, profesori și de lucrările expuse, trei dintre oaspeții universității au spus că se gândesc serios la o carieră artistică începută la Oradea.

Cu ocazia turului „clasic” al zonei centrale, elevii de la „Iulia Hașdeu” și profesorii lor au mai admirat bisericuța de lemn – monument istoric, pendulul din corpul C și florile lotusului termal care trăiește în lacul din inima campusului.

 

Biroul de Comunicare

 

Image

Image

Image

Image