Loading...
 

Conferinţa “Bucuria şi importanţa vieţuirii creştine pentru omul contemporan” la UO

Published At: 20/04/2016 10:07 - (4839 Reads)
Evenimente desfasurate

A.S.C.O.R Oradea (Asociaţia Studenţilor Crestini Ortodocsi) a organizat conferinţa “Bucuria şi importanţa vieţuirii creştine pentru omul contemporan”, susţinută de preasfinţitul Siluan, episcop al Ungariei, joi 14 aprilie 2016 în amfiteatrul Aula Magna al Universităţii din Oradea. Această conferinţă a avut loc în a cincia saptămână a Postului mare al Păresimilor, şi s-a dorit a fi o reîntoarcere,o conştientizare a faptului că perioada postului, şi nu numai, trebuie să fie un prilej de apropiere de Dumnezeu, apropiere care aduce în sufletul omului multă bucurie.Am beneficiat de sprijinul Episcopiei Ortodoxe din Oradea, reprezentată de Preasfinţitul Sofronie Drincec, împreună cu toate parohiile ortodoxe din eparhie care au contribuit la promovarea acestei conferinţe.

Lansarea Asociației Alumni Universitatea din Oradea

Published At: 13/04/2016 14:08 - (5650 Reads)
Evenimente desfasurate

Marți, 12 aprilie 2016, la Universitatea din Oradea, în Aula Magna, a avut loc lansarea Asociației Alumni Universitatea din Oradea, sub motto-ul Cea mai mare răsplată pentru truda cuiva nu este ceeea ce obține, ci ceea ce devine. (John Ruskin) . În prezența a peste 100 de invitați, absolvenți și studenți, a luat mai întâi cuvântul rectorul Universității din Oradea, prof.univ.dr.habil. Constantin BUNGĂU, care a vorbit despre acest nou proiect al Universității, afirmând că acesta va avea parte de o susținere puternică din partea conducerii, întrucât e o inițiativă lăudabilă și necesară spațiului academic orădean.

Campania de informare și dezbateri “Comment” la UO. Ia atitudine în universitatea TA!!

Published At: 08/04/2016 14:32 - (5173 Reads)
Evenimente desfasurate

Luni, 4 aprilie 2016, studenții membri reprezentanți în Senatul Universității din Oradea, alături de Uniunea Studenților din România (USR), au organizat un eveniment care s-a concretizat printr-o dezbatere între studenți și cadrele didactice pe teme educaționale. Acest proiect poartă denumirea de: „Evaluarea Instituțiilor de Învățământ Superior din România”, eveniment din cadrul Campaniei naționale de informare și dezbateri “Comment”. Campania “Comment” a fost înscrisă în programul de dezbateri al administrației prezidențiale "România Educată ". Fiind un eveniment realizat la nivel național, în toate centrele universitare de renume, studenții senatori au considerat că Universitatea din Oradea merită un asemenea moment.

Proiect demarat de UO în instruirea profesioniştilor români în geotermalism

Published At: 08/04/2016 11:39 - (4564 Reads)
Evenimente desfasurate

Luni 4 aprilie 2016, ora 10, Universitatea din Oradea a organizat o conferința de presă pentru a informa media locală despre lansarea proiectului „Instruire în geotermalism pentru profesionişti români de către Programul de Instruire în Geotermalism al Universităţii Naţiunilor Unite în Islanda”.

Universitatea Oradea, premiată cu cea mai înaltă distincţie „Diploma de Excelenţă şi Premiu Special PRO INVENT” şi 5 medalii de aur la Salonul Internaţional de Inventică PROINVENT 2016

Published At: 01/04/2016 13:49 - (5563 Reads)
Evenimente desfasurate

Universitatea din Oradea a participat cu 10 brevete de invenție, în perioada 23-25 martie 2016, la cea de-a XIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Inventică - PRO INVENT 2016, Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Filiala Cluj.

Simpozion științific studențesc "Gestionarea durabilă a resurselor pădurii, responsabilitate economică, socială şi culturală"

Published At: 01/04/2016 11:22 - (4973 Reads)
Evenimente desfasurate

În data de 25 martie 2016 a avut loc simpozionul "Gestionarea durabilă a resurselor pădurii, responsabilitate economică, socială şi culturală" inițiat de câteva cadre didactice și studenți ai Departamentului de Silvicultură și Inginerie Forestieră, simpozion desfășurat în spațiul generos și inspirator al Bibliotecii Universitare din Oradea. Au participat și au susținut această manifestare pusă sub semnul primăverii și Lunii Pădurii, studenți și cadre didactice din cadrul departamentelor Facultății de Protecția Mediului ai Universității din Oradea dar și departamentelor de Textile-Pielărie și Management Industrial, Biologie precum și cel de Cadastru-Arhitectură.

Expoziţie de Design la Facultatea de Arte - ediţia a treia, 2016

Published At: 21/03/2016 10:04 - (6311 Reads)
Evenimente desfasurate

Evenimentul intitulat DESIGN EXPO 2016 a fost deschis în 15.03.2016 ora 18, în prezența unui public numeros, în holul Bibliotecii Universității din Oradea, de către coordonatorul programului de studii DESIGN, domnul conf.univ.dr. Mărieș Gheorghe Radu Emil. Expoziția este la a treia ediție și cuprinde lucrări specifice designului de produs, ambiental și grafic (planșe de prezentare în diferite tehnici grafice, studii de desen, culoare, tehnici de machetare, prototipuri și proiecte) realizate de studenții din toți cei trei ani de studii. Lucrările au fost coordonate de asist.univ. Brad Sorin, asist.univ.Coștean Norbert, lector univ.dr. Abrudan Ana Maria, conf.univ.dr. Cimpian Elena, conf.univ.dr. Mărieș Gheorghe Radu Emil și prof.univ.dr. Pantea Ioan.

Vizita ambasadorului Indoneziei E.S. Diar Nurbintoro la Universitatea din Oradea

Published At: 16/03/2016 15:08 - (3780 Reads)
Evenimente desfasurate

Marţi, 15 martie 2016, a avut loc la Universitatea din Oradea vizita Excelenţei Sale Diar Nurbintoro, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Indoneziei în România şi Republica Moldova. În fața comunității academice orădene, E.S. Diar Nurbintoro a susţinut prelegerea „Indonesia, an introduction” prezentând pe scurt istoria statului indonezian, politica sa externă precum şi oportunităţi în accesarea unor burse adresate studenţilor.

Patru noi abilitări la Universitatea din Oradea

Published At: 16/03/2016 14:44 - (4667 Reads)
Evenimente desfasurate

Vineri, 11 martie 2016, a fost o zi specială la Universitatea din Oradea. Patru cadre didactice ale Universității și-au susținut cu succes tezele de abilitare, în fața comisiilor de abilitare și a unui public numeros și select. Susținerea tezelor de abilitare și obținerea, după confirmarea CNATDCU, a dreptului de a conduce doctorate, reprezintă un succes profesional deosebit, dar și o creștere cantitativă și calitativă la nivelul școlilor doctorale din cadrul Universității din Oradea.

Festivitatea de decernare a diplomelor de Doctor la Universitatea din Oradea - 2016

Published At: 15/03/2016 10:49 - (6481 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi, 10 martie 2016, a avut loc la Universitatea din Oradea o nouă festivitate de înmânare a diplomelor de doctor în știință ai Universității din Oradea. Desfășurată în prezența rectorului Universității din Oradea prof.univ.dr.Constantin Bungău și a directorului CSUD prof.univ.dr. Alina Bădulescu, festivitatea a reprezentat încununarea eforturilor de cercetare pentru un număr de 21 de absolvenți ai studiilor universitare de doctorat la Universitatea din Oradea. Aceștia au primit diplomele conferite prin Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5954 din 07.12.2015 și Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 3209 din 23.02.2016.

Academicianul Nicolae Breban a conferențiat la Universitatea din Oradea

Published At: 14/03/2016 10:07 - (4747 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi,10 martie 2016, scriitorul Nicolae Breban, membru al Academiei Române, a susținut în Aula Magna a Universității din Oradea conferința Apărarea și promovarea valorilor naționale. Au fost prezenți aproape 300 de participanți: studenți orădeni, în primul rând de la Facultatea de Litere, dar și elevi din ultimele clase de liceu, cadre didactice din învățământul universitar, liceal și gimnazial, alți admiratori și cititori ai prozatorului. Din prezidiul acestei întâlniri culturale a făcut parte și rectorul Universității noastre, dl. prof. univ. dr. Constantin Bungău. Amfitrionul evenimentului a fost criticul și istoricul literar Ion Simuț, profesor la Facultatea de Litere.

Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor la UO

Published At: 16/02/2016 10:46 - (5484 Reads)
Evenimente desfasurate

Deschiderea oficială a a Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor a avut loc joi, 11 februarie 2016, în Aula Magna a Universităţii din Oradea. În cadrul Adunării Generale au fosti prezenți 3 delegați din fiecare Consiliu Județean al Elevilor şi 8 delegați din București. De asemenea, Comisia de Învățământ Gimnazial a fost convocată la acest eveniment pentru a iniția o serie de discuții tematice privind dificultățile întâmpinate în cadrul învățământului gimnazial. Reprezentanții elevilor au participat atât la alegerile pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Biroului Executiv, dezbateri privind problemele elevilor cât și la o gală festivă.

Şedinţa extraordinară a Consiliului de Administraţie UO

Published At: 12/02/2016 09:42 - (5924 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi, 11 februarie 2016, a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului de Administraţie UO în sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea. La şedinţa condusă de rectorul universităţii, prof.univ.dr. Constantin Bungău, a fost invitat special Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prof.univ.dr. Adrian Curaj. Din cadrul universităţii au participat membrii Consiliului de Administraţiei, reprezentanţi ai Senatului universitar şi prodecani şi directori de departamente ai facultăţilor Universităţii din Oradea.

Simpozion studenţesc la UO "Cariera vs Eşec"

Published At: 14/12/2015 14:34 - (5957 Reads)
Evenimente desfasurate

În perioada 09-10 decembrie 2015, la Universitatea din Oradea, au avut loc lucrările Simpozionului CARIERĂ vs EȘEC. Evenimentul a fost compus din două părți: Atelierul „Turnirul Mentorilor” și „Dialoguri Studențești”. Invitații speciali au fost: actorul Richard Balint de la Teatrul de Stat „Regina Maria”, prof. univ. dr. Constantin Bungău – rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Rada, Irina Gherghilescu – actor și consilier dezvoltare personală și spirituală, Sabin Mureșan – paceworker și Dan Pavel – manager general Benvenuti. Participanții la acest workshop au primit și descoperit o serie sfaturi, informații și strategii cu ajutorul cărora pot dobândi cheia succesului în carieră.

First PageFast PrevPage: 92/109Fast NextLast Page
1819091929394103109
Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

333 online users