Responsabilitatea educaţiei ne revine tuturor. Ea este cea care formează omul, în primul rând pentru sine, dar şi pentru cei din jur, pentru întreaga societate. Procesul educaţiei este unul foarte complex, de durată, iar noi, ca instituţie de învăţământ academic, ne implicăm cu toată responsabilitatea în acest proces.

Nu putem ţine pasul cu evoluţia societăţii dacă nu suntem conştienţi că ea există. Această conştientizare vine din educaţie. Educaţia este cea care ne ajută să câştigăm respect, atât în familie, cât şi în societate şi este cheia către un viitor mai bun.

Studenţii au venit la universitatea noastră cu dorinţa de a îmbunătăţi lumea. Noi, dascălii, avem datoria de a-i ajuta în iniţiativele lor. Nu trebuie să uităm că educaţia este un drept al tuturor.

De 5 octombrie fiecare dintre noi are ocazia de a mulţumi dascălilor care s-au implicat în educaţia noastră.
 
“Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi”, John Dewey.
 
Vă dorim ca de Ziua Mondială a Educaţiei să vă bucuraţi de experienţe frumoase!
 
Conducerea UO
Image