După deschiderea festivă, în prezenţa conducerii Universităţii din Oradea, a Prefectului judeţului, a Preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor (CJ Bihor) şi a Primarului municipiului Oradea, lucrările în plen se vor desfăşura în Aula Magna vineri, 24 octombrie 2014, între orele 9.00 – 13.30 şi în Sala de Consiliu, Pavilion A, între orele 16.00 – 18.30. Lucrările pe secţiuni: Istorie bancară pentru epoca modernă, Istorie bancară pentru epoca contemporană, Bănci şi burse de valori în epoca de tranziţie – se vor desfăşura sâmbătă, 25 octombrie 2014, între orele 9.30 – 13.30, în sălile Departamentului de Istorie, Campus Nou, Pavilion V. Sunt invitaţi să participe istorici, economişti, muzeografi, funcţionari din sistemul bancar orădean şi bihorean.
Actuala ediţie s-a organizat datorită unui Proiect acceptat de CJ Bihor, alături de alţi sponsori şi susţinători, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România – Secţia Ştiinţe Istorice şi Arheologie, Universitatea din Oradea şi Asociaţia Română de Istorie – Bancară Oradea.
Biroul de Comunicare
Nr.115 din 22.10.2014