Cursurile vor fi ţinute de doi lectori francezi cu experienţă în predarea limbii franceze ca limbă străină.
Loc de desfăşurare: Facultatea de Litere din Oradea
Taxa de participare: 400 lei
Număr de locuri: 30
Perioada de înscriere: 2 iunie – 15 august 2014, în limita locurilor disponibile
Informaţii şi înscrieri: 0770 162124
Şcoala de vară Campus d’été are ca obiectiv promovarea limbii franceze, având ca public ţintă adulţi din diferite domenii de activitate, dornici să înveţe sau să-şi amelioreze cunoştinţele de limba franceză. Programul se adresează, de asemenea, elevilor de liceu şi studenţilor, precum şi candidaţilor la admiterea din iulie 2014 care confirmă ocuparea locului obţinut în urma admiterii, pentru care participarea va fi gratuită.
Cursanţii vor fi repartizaţi în doua grupe, începători şi nivel intermediar, în funcţie de nivelul de cunoaştere a limbii, care va fi stabilit în prima zi de curs, în urma unui test. Cursurile vor aborda teme de interes general dar şi diverse aspecte ale culturii şi civilizaţiei franceze, o atenţie deosebită fiind acordată tehnicilor de predare interactivă. Participarea cu succes la cursuri va fi atestată printr-o diplomă de participare. Suportul de curs e inclus în preţ.
Şcoala de vară se adresează tuturor persoanelor care doresc să aibă un start bun în învăţarea limbii franceze pentru comunicarea de zi cu zi. Marele beneficiu al participării la aceste cursuri este dat de prezenţa profesorilor vorbitori nativi de limba franceză care vor crea o atmosferă propice pentru o învăţare intensivă şi eficientă. Mai multe informaţii găsiţi online: http://litere.uoradea.ro/
https://www.facebook.com/francezalitereoradea?fref=ts
Organizator
Lector.univ.dr. Daciana Vlad