Cariera de succes a lui Iusuf Heper a început la Oradea, cu o bursă Erasmus. Universitarul turc a fost, în 2012, pentru un semestru, student al Universității din Oradea. „Faptul că am studiat istoria la Oradea a fost determinant pentru cariera mea universitară. Așa am aflat despre istoria acestui oraș, despre asediile cetății și despre perioada de ocupație otomană. Contactul cu istoria acestor locuri, cu cultura de aici, cu oamenii m-a inspirat să abordez, ca temă de doctorat relațiile turco-române”, explică Iusuf Heper.

De altfel, tânărul istoric și-a făcut stagiul de pregătire predoctorală tot la Oradea, în 2014 și 2015. Apoi cercetările sale s-au bucurat de patronajul profesorului Mihai Maxim, cel mai mare specialist român în istorie otomană, membru de onoare al Academiei Turce de Istorie. În anii petrecuți la Oradea, dr. Iusuf Heper a învățat bine românește. Cunoașterea limbii române, spune el, îl ajută să abordeze izvoare istorice care altminteri i-ar fi inaccesibile. „Fiindcă am învățat limba română la Oradea, am avut acces la documente importante. De pildă, am putut să înțeleg perspectiva relațiilor unor domnitori, precum Matei Basarab sau Vasile Lupu, cu Înalta Poartă. Relațiile politice sunt, din perspectivă istorică, un puzzle în care este esențial să ai ambele perspective”, spune istoricul turc.

Dr. Iusuf Heper are și o teorie interesantă asupra perioadei istorice în care Țările Române au fost sub autoritatea Imperiului Otoman. „Polonia, Ungaria și, mai apoi, Imperiul Habsburgic voiau și ele să stăpânească teritoriile de azi ale României. Prezența Imperiului Otoman, aici sau la Dunăre, a fost un factor de echilibru între marile puteri. Dacă nu ar fi plătit tribut Turciei, Țările Române ar fi fost, foarte probabil, sub stăpânire maghiară au austriacă”.

Profesorul turc s-a întors la Oradea cu gândul de a strânge legăturile academice dintre Universitatea Bakircay din Izmir și Universitatea din Oradea. „Am semnat un acord bilateral de colaborare și, începând din această toamnă, măcar un student al universității noastre va veni la Oradea ca să învețe, pentru cel puțin un semestru”, spune dr. Iusuf Heper. Mai mult, istoricul vrea să formeze o grupă de cinci studenți, împreună cu care să scrie o carte despre asediile turcești ale Cetății din Oradea și despre epoca stăpânirii otomane.

„Pentru mine bursa Erasmus și studiile făcute la Universitatea din Oradea au însemnat enorm de mult. Datorită acestor două oportunități sunt ceea ce sunt. Erasmus e proiectul care îți deschide uși, îți dă acces la alte culturi, îți dă timpul necesar ca să cunoști oamenii și îți dă încredere în tine. Îi sfătuiesc pe toți studenții să acceseze bursele Erasmus și să fie curajoși, să plece să învețe în alte țări”, îndeamnă dr. Iusuf Heper. Istoricul mai zice că și-a propus să fie ambasador al Universității din Oradea la Izmir, ambasador al culturii române în Turcia și ambasador al burselor Erasmus, oriunde îl va duce destinul.

 

Biroul de Comunicare

Image