În fiecare an, IOMP propune o tematică care să acopere principalele domenii de interes ale fizicii medicale. Dacă în anii anteriori simpozioanele dedicate Zilei Internaționale a Fizicii Medicale s-au axat pe imagistica medicală, radioterapia modernă, pe aspecte privind radioprotecția, sau contribuțiile femeilor fiziciene la dezvoltarea fizicii medicale, tematica propusă pentru acest an este una mai cuprinzătoare: „It’s a Medical Physics World” (Este o lume a fizicii medicale).

Tema acestui an  simbolizează, atât multidisciplinaritatea  fizicii medicale, cât și colaborările strânse dintre diferitele organizații naționale de fizică medicală în vederea dezvoltării continue a acestui domeniu pe plan internațional.

Departamentul de Fizică a Universității din Oradea marchează această zi prin prezentări științifice realizate de fizicieni medicali, radioterapeuți, studenți și elevi.

Invităm astfel, pe toți cei interesați să ni se alăture joi, 7 noiembrie, de la orele 16.00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea.

Biroul de Comunicare

Image