În cadrul conferinţei, au luat cuvântul doamna Prorector conf.univ.dr. Olivia Ligia Burtă, domnul conf.univ.dr. Laslo Vasile de la Facultatea de Protecţia Mediului şi domnul conf.univ.dr. Vasile Aurel Căuş – Director CE - SAS, care au prezentat succint proiectele finanţate din FDI care se vor derula în cadrul Universităţii din Oradea în anul 2018.
Fondul de Dezvoltare Instituţională are ca scop susţinerea proiectelor de dezvoltare instituţională de la nivelul universităţilor de stat din România, finanţate din bugetul MEN, în vederea creşterii capacităţii instituţionale şi îmbunătăţirii calităţii sistemului naţional de învăţământ superior. FDI urmăreşte finanţarea proiectelor de dezvoltare instituţională realizate de universităţile de stat, care vizează unul dintre următoarele domenii strategice:
- domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior, corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea şi orientarea în carieră);
- domeniul 2: internaţionalizarea învăţământului superior din România;
- domeniul 3: asigurarea funcţionării în bune condiţii a grădinilor botanice universitare, a staţiunilor didactice, a bazelor de practică şi a altor infrastructuri de susţinere a activităţilor didactice, din cadrul universităţilor;
- domeniul 4: susţinerea activităţilor societăţilor antreprenoriale studenţeşti (SAS) din cadrul universităţilor;
- domeniul 5: îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, inclusiv a respectării deontologiei şi eticii academice;
- domeniul 6: susţinerea cercetării de excelenţă din universităţi.
Universitatea din Oradea a depus 4 proiecte pe 4 din cele 6 domenii disponibile pe care le-a câştigat. Data finalizării proiectelor este 15 decembrie 2018.
Lista proiectelor evaluate si aprobate pentru finanţare în cadrul Universităţii din Oradea, în anul 2018
Nr. |
Domeniu strategic |
Titlu proiect |
Finanţare (ron) |
Cofinanţare |
Buget total |
1 |
D1 – Echitate şi Acces |
Creşterea capacităţii instituţionale prin eficientizarea accesului la învăţământul superior la Universitatea din Oradea |
211.000 |
11.788 |
222.788 |
2 |
D3 - Grădini şi Staţiuni |
Laborator didactic de monitorizare a vulnerabilităţii unor culturi horticole şi evidenţierea unor markeri de stres la efectele schimbărilor climatice |
275.000 |
24.664 |
299.664 |
3 |
D4 - SAS |
Antreprenor pentru România |
84.000 |
7.952 |
91.952 |
4 |
D6 - Susţinere cercetare |
Cercetare de excelenţă la Universitatea din Oradea în domeniul nanomaterialelor |
91.000 |
23.376 |
114.376 |
TOTAL |
386. 275 |
67.780 |
454.055 |
Ataşăm anexele 1 – 4 care cuprind descrierea fiecărui proiect.
Birou Comunicare