FESTIVITATEA OFICIALĂ: MARŢI, 7 IULIE 2015, ORA 10:00, sala X014, clădirea X, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din Oradea

Printre invitaţi se numără profesorul formator pe tema Învăţării prin Cooperare:

CARLTON J. FITZGERALD, Ed.D.

Profesor asociat al New England College, Henniker,

New Hampshire, SUA

La această manifestare s-au înscris un număr de 45 de persoane (25 pentru sesiunea avansaţi şi 20 pentru cursul de bază), cadre didactice din învăţământul preunivesitar şi superior, respectiv studenţi interesaţi de însuşirea unor strategii interactive de predare pentru optimizarea interrelaţiilor psihosociale la nivelul grupurilor de elevi.

MOTIVAŢIA MANIFESTĂRII:

În rândul cadrelor didactice este foarte larg răspândită opinia că doar relaţiile competitive generează o motivaţie adecvată pentru învăţare. Individualismul şi competiţia promovate în majoritatea claselor de elevi, pot fi echilibrate de practici educaţionale democratice şi colaborative. Modelul învăţării prin cooperare este un model de predare centrat pe elevi, oferindu-le ocazia de a-şi concretiza nevoia de a lucra împreună într-un climat de întrajutorare şi sprijin reciproc.

Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie împreună cu Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi CCD Bihor, vine în sprijinul cadrelor didactice interesate în a-şi dezvolta, respectiv a le dezvolta elevilor lor, deprinderi comunicare şi învăţare de muncă în grupuri cooperante. Prin intermediul Şcolii de Vară cu temele: Predarea centrată pe elev şi Învăţarea prin cooperare – ABC-ul cooperării, ne propunem sensibilizarea celor care lucrează în învăţământ faţă de problema cooperării în educaţie, ca o alternativă viabilă la practicile şcolare tradiţionale, înzestrarea cadrelor didactice cu tehnici şi strategii didactice centrate pe elev, perfecţionarea continuă a personalului didactic.

Prezenţa formatorului american reprezintă o excelentă oportunitate oferită participanţilor la cursuri de a lua contact cu modele de predare alternative, lărgindu-şi astfel viziuniea asupra procesului educaţional. De asemenea, colaborarea cu profesorii americani este o premisă a unor posibile proiecte de parteneriat şi dezvoltare internaţională, pe care APCE o oferă cadrelor didactice din România.

SCURTĂ PREZENTARE A ASOCIAŢIEI PENTRU PROMOVAREA COOPERĂRII ÎN EDUCAŢIE (APCE):

Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie (APCE) cu sediul în Oradea, Str. Universităţii, nr. 1, înfiinţată în martie 2006, are ca misiune dezvoltarea unei societăţi deschise, bazată pe respect şi cooperare între toţi actorii sociali.

SCOPUL ASOCIAŢIEI:

·         promovarea unor valori precum cooperarea, egalitatea şanselor şi respectul între diferiţi parteneri sociali

OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI:

·         Dezvoltarea cooperării la nivelul factorilor sociali cu impact în educaţie

·         Promovarea participării active în viaţa socială

·         Promovarea egalităţii de şanse între indivizi, indiferent de categoriile sociale din care provin

·         Dezvoltarea toleranţei şi a respectului faţă de semeni

·         Dezvoltarea personală şi întărirea imaginii de sine a actorilor sociali

·         Formarea continuă şi dezvoltarea profesională a membrilor societăţii

 

PERSOANA DE CONTACT:

Simona Laurian

tel. 0723-779647

email: mmonalaurian at yahoo.co.uk

RESPONSABIL PROGRAM:

Preşedinte APCE:

Lector univ. dr. Simona Laurian

 

PROGRAMUL GENERAL AL MANIFESTĂRII

Predarea centrată pe elev

cursul de avansaţi

Luni, 6 iulie 2015:

9.00 – 9.30 Primirea participanţilor

9.30 – 12.00 Cursurile şcolii

12.00 – 12.30 Pauză de masă

12.30 – 15.00 Ateliere de lucru

 

Marţi, 7 iulie 2015:

9.00 – 12.00 Cursurile şcolii

10.00 FESTIVITATEA OFICIALĂ

10.30 – 12.00 Cursurile şcolii

12.00 – 12.30 Pauză de masă

12.30 – 15.00 Ateliere de lucru

 

Miercuri, 8 iulie 2015:

9.00 – 12.00 Cursurile şcolii

12.00 – 12.30 Pauză de masă

12.30 – 15.00 Ateliere de lucru

15.00 - 14.30 - Încheierea festivităţii şi înmânarea diplomelor

 

ABC-ul Cooperării

cursul de bază

Joi, 9 iulie 2015:

9.00 – 9.30 Primirea participanţilor

9.30 – 12.00 Cursurile şcolii

12.00 – 12.30 Pauză de masă

12.30 – 15.00 Ateliere de lucru

 

Vineri, 10 iulie 2015:

9.00 – 12.00 Cursurile şcolii

12.00 – 12.30 Pauză de masă

12.30 – 15.00 Ateliere de lucru

 

Vineri, 11 iulie 2015:

9.00 – 12.00 Cursurile şcolii

12.00 – 12.30 Pauză de masă

12.30 – 15.00 Ateliere de lucru

15.00 – 15.30-Încheierea festivităţii şi înmânarea diplomelor