Loading...
 

Studenti de la facultatea IEMI premiati la Resita

Published At: 04/12/2013 12:13 - (5006 Reads)
Informații de interes public

La invitația Facultății de Inginerie și Management a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, un grup de studenți ai Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial, din cadrul Universității din Oradea, au participat la prima ediție a Simpozionului științific studențesc EMING 2013, desfășurat la Reșița, în perioada 28-30 noiembrie 2013. Simpozionul EMING 2013 s-a bucurat de participarea a peste 100 de studenți din opt centre universitare din țară.

BNR – Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti

Published At: 29/11/2013 10:20 - (3886 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea in colaborare cu Banca Nationala a Romaniei deruleaza in perioada 2 - 4 decembrie 2013, o noua etapa a proiectului educational „BNR – Zilele portilor deschise pentru studentii economisti”, proiect ce isi propune sa consolideze dialogul dintre banca centrala si mediul universitar in vederea eficientizarii canalului de comunicare al BNR cu publicul larg.Deschiderea va avea loc luni, 2 decembrie 2013, incepand cu ora 11, in Aula Magna.

Ambasadorul Argentinei în România va conferentia la UO

Published At: 28/11/2013 14:20 - (4899 Reads)
Informații de interes public

La propunerea Ambasadei Argentinei în România, Universitatea din Oradea va găzdui în perioada 2-7 decembrie 2013, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii, manifestarea culturală Săptămâna Filmului Latino-American. Avem plăcerea să vă invităm să participaţi la deschiderea evenimentului care va avea loc luni, 2 decembrie 2013, de la ora 15, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, cu conferinţa “Relaţiile bilaterale dintre Argentina şi România” susţinută de Excelenţa Sa Claudio Pérez Paladino, Ambasadorul Argentinei în România.

Oportunităţi de angajare oferite studenţilor de firma Connectronics România

Published At: 27/11/2013 14:32 - (5499 Reads)
Informații de interes public

40 de studenţi din anii I şi IV, specializările Electronică aplicată şi Reţele şi software de telecomunicaţii au participat marţi după-amiază la o întâlnire cu reprezentanţii companiei Connectronics România, care le-au prezentat oportunităţile de dezvoltare profesională în cadrul firmei lor. Reuniunea a fost iniţiată de conducerea Departamentului de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei. Directorul departamentului, prof.univ.dr.ing. Cornelia Gordan, este de părere că „astfel de întâlniri sunt extrem de benefice întrucât noi suntem interesaţi să oferim studenţilor noştri cunoştinţe pe care să le poată aplica cu uşurinţă în viitoarea lor profesie şi ne dorim totodată sincronizarea acestora cu cerinţele de pe piaţa muncii din acest domeniu.”

Şedinţa Senatului universitar

Published At: 27/11/2013 13:00 - (5501 Reads)
Informații de interes public

Comisia de Relaţii Internaţionale şi Interne vă informează despre subiectele discutate în şedinţa Senatului Universităţii din Oradea de luni, 25 noiembrie 2013.

Încheiere proiect despre securitatea şi siguranţa alimentară

Published At: 27/11/2013 12:10 - (5885 Reads)
Informații de interes public

Luna aceasta, la Universitatea din Oradea se încheie cu succes un alt proiect finanțat din fonduri europene și anume proiectul POSDRU CPP 107/DMI 1.5/S/77082, cu titlul: Burse doctorale de pregătire ecoeconomică şi bioeconomică complexă pentru siguranţa şi securitatea alimentelor şi furajelor din ecosisteme antropice, avănd perioada de derulare cuprinsă între 02.10.2010 – 30.11.2013. Conferinţa de încheiere a proiectului s-a desfăşurat astăzi, 27 noiembrie 2013, la Institutul Național de Cercetări Economice din Bucureşti. Noutatea pe care a adus-o proiectul constă în îmbunătăţirea formării tinerilor doctoranzi din domenii doctorale pluridisciplinare (juridic, economic, medical, biologic etc.), urmărind furnizarea pe piaţa muncii a unor specialişi înalt calificaţi în domeniile care asigură securitatea şi siguranţa alimentară.

3 evenimente organizate de ELSA Oradea

Published At: 12/11/2013 14:54 - (6302 Reads)
Informații de interes public

ELSA Oradea organizează mai multe evenimente în aceste zile, evenimente cu tematici diversificate, deschise și către studenți la alte specializări dar nu numai. În primul rând, miercuri, 13 noiembrie, începând cu ora 18.00 în sala S 110 din cadrul Facultății de Drept a Universității din Oradea va avea loc evenimentul de tipul Lawyers at work (L@W) în cadrul căruia avocatul Răzvan Doseanu va susține o conferință pe tema relației dintre avocat și client. În mod cert aceasta prezintă interes, întrucât aspecte precum abordarea viitorului client sau stabilirea onorariului reprezintă adevărate secrete ale acestei meserii.

Workshop Româno-Slovac cu tema Regiuni multiculturale, patrimoniu național şi provocări contemporane în societatea română şi slovacă

Published At: 08/11/2013 16:15 - (4212 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea va găzdui în perioada 10 – 14 noiembrie 2013 Workshop-ul internațional cu tema Regiuni multiculturale, patrimoniu national şi provocări contemporane în societatea română şi slovacă în cadrul proiectului bilateral România-Slovacia cu același nume, finanțat prin programul Capacități, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior a Cercetării Dezvoltării şi Inovării, UEFISCDI pentru perioada aprilie 2013 – decembrie 2014.

Festival UNIFEST organizat de ASUO

Published At: 08/11/2013 10:32 - (4978 Reads)
Informații de interes public

Aflat la a XII-a ediție, UNIFEST reprezintă un festival anual ce aduce timp de 10 zile cultura, arta, sportul și educația nonformală mai aproape de studenți. Cu peste 300 de evenimente în 17 orașe universitare și 20 000 de bilete gratuite la muzee, filme, Ateneu și spectacole de teatru, operă și operetă, UNIFEST a devenit un adevărat reper pe harta evenimentelor studențești. În programul celui mai mare festival studențesc din România regăsim spectacole, traininguri, concerte, ateliere, baluri, concursuri, seri de poezie, dar și o campanie de donat sânge. Cu o istorie de peste 12 ani, în care UNIFEST a ajuns un adevărat manifest cultural-artistic și educațional, proiectul ce face parte din portofoliul Uniunii Studenților din România a continuat să crească și să dobândească deschidere către un număr din ce în ce mai mare de participanți.

Universitatea din Oradea în clasamentul mondial Scimago 2013

Published At: 06/11/2013 15:51 - (5576 Reads)
Informații de interes public

Grupul Scimago a publicat Raportul SIR Global 2013 care este o clasificare a universităţilor şi institutelor de cercetare din întreaga lume în funcţie de cantitatea şi calitatea producţiei ştiinşifice publicate. Universitatea din Oradea, potrivit clasamentului mondial Scimago pe anul 2013, realizat pe baza datelor adunate în perioada 2007 – 2011 despre 22 de instituţii de cercetare şi universităţi din România, se află pe locul 2237 la nivel mondial şi pe locul 18 la nivel naţional.

Studenţii şi cadrele didactice marchează Ziua Internaţională a Fizicii Medicale

Published At: 06/11/2013 10:38 - (5352 Reads)
Informații de interes public

Facultatea de Ştiinţe şi Colegiul Fizicienilor Medicali din România organizează, cu prilejul Zilei Internaţionale a Fizicii Medicale, prezentări ale studenţilor de la specializarea Fizică medicală, licenţă şi master, despre domeniul lor de studiu, tematici care vor fi accesibile atât elevilor cât şi publicului larg. Despre rolul fizicii medicale în societate şi impactul acesteia asupra dezvoltării tehnologiei medicale de vârf, se va discuta în detaliu joi, 7 noiembrie 2013, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea între orele 16-18.

Proiect HuRo Utilizarea energiei geotermale

Published At: 05/11/2013 13:00 - (4787 Reads)
Informații de interes public

Specialişti români şi maghiari s-au reunit la sfârşitul săptămânii în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea pentru a prezenta rezultatele finale ale proiectului „Cross border reservoir research towards sustainable use of geothermal energy” („Cercetarea transfrontalieră a rezervelor pentru utilizarea durabilă a energiei geotermale”), cod HURO/1001/194/2.2.2.

Seminar Internaţional despre tehnologii inovatoare în producerea energiei termice la UO

Published At: 05/11/2013 09:50 - (7774 Reads)
Informații de interes public

AULA MAGNA a Universităţii din Oradea va găzdui în data de 7 noiembrie începând cu ora 10:00, un seminar internaţional cu tema Introducerea pe scară largă a pompelor de căldură hibride. Această manifestare este organizată de Departamentul de Inginerie Energetică în colaborare cu ONG-ul GreenWatt pentru Energie Curată, cu sediul în Timișoara. Seminarul organizat la Oradea se înscrie într-o serie de evenimente la nivel internaţional, având drept scop promovarea energiilor regenerabile, precum și informarea asupra posibilităților de obținere a unei finanțări nerambursabile pentru proiecte de creștere a eficienței energetice.

First PageFast PrevPage: 61/70Fast NextLast Page
15459606162636870
Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

100 online users