Loading...
 

Concursul de programare EcaHack Oradea

Published At: 26/03/2014 14:48 - (4410 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea, prin Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, în parteneriat cu compania TCL ALCATEL onetouch organizează concursul de programare EcaHack Oradea, în perioada 28-29 martie 2014, în laboratoarele de programare ale Departamentului. Concursul este adresat tinerilor programatori care doresc să-şi perfecţioneze şi testeze cunoștințele și abilitățile de programare pe platforme mobile, filozofia evenimentului fiind una cross-platform sau neutru de platformă.

Şedinţa de Senat UO

Published At: 26/03/2014 13:30 - (4278 Reads)
Informații de interes public

Comisia de Relaţii Internaţionale şi Interne vă informează despre subiectele discutate în şedinţa Senatului Universităţii din Oradea de luni, 24 martie 2014. SENATUL UNIVERSITĂȚII ÎN A 39 - A ȘEDINȚĂ PLENARĂ Luni, 24 martie, 2014, Senatul Universității din Oradea s-a reunit pentru a finaliza un lung șir de dezbateri, minuțios studiate în cele 9 Comisii de Specialitate ale Senatului, în săptămânile precedente, și materializate în Rapoarte sectoriale precise, bazate pe indicatori cuantificabili. Legislativul universitar, sub conducerea presedintelui prof.univ.dr. Sorin Curilă, a dezbătut într-o şedinţă de cinci ore, o problematică diversă (24 de subiecte), dar concentrată în jurul a două teme principale: BUGETUL UNIVERSITĂȚII și PLANUL OPERAȚIONAL pentru 2014.

Lansare de carte

Published At: 26/03/2014 12:20 - (4642 Reads)
Informații de interes public

Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea va găzdui joi, 27 martie 2014, ora 13, lansarea volumului Nazionalita e autodeterminatione in Europa Centrale: il caso romeno (Naţiune şi autodeterminare în Europa Centrală: cazul românilor), coordonat de Francesco Leoncini şi Sorin Şipoş. Evenimentul este organizat de Departamentul de Istorie, Centrul de Studii Interdisciplinare şi Muzeul Ţării Crişurilor Oradea cu ocazia aniversării a 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Competiţia Robot Challenge - workshop 2

Published At: 21/03/2014 13:40 - (3335 Reads)
Informații de interes public

Vă invităm la cel de-al doilea workshop, ce va avea loc luni, 24 martie, între orele 14 - 18 în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea. În cel de-al doilea workshop vor avea loc discuţii despre sisteme avansate de comandă a motoarelor electrice, moduri de achiziţii de date senzori şi algoritmi de reglare automată. Participanţii vor prezenta roboţii construiţi de ei şi vor conlucra la probleme mecanice, electrice sau de programare.

Conferinţa Accesa

Published At: 21/03/2014 09:55 - (5341 Reads)
Evenimente desfasurate

Marţi, 11 martie 2014, ora 9.30, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, s-a desfăşurat Conferinţa “Spotlight on your IT career”, organizată de Compania Accesa în colaborare cu Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei. Conferinţa a fost adresată studenţilor de la programele de studii din domeniul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, cât şi celor de la specializarea Informatică, de la Facultatea de Ştiinţe.

Conferinţa de lansare a programului de Internship al companiei Trencadis

Published At: 20/03/2014 10:26 - (5006 Reads)
Evenimente desfasurate

Compania de producție IT Trencadis organizează prima ediție a programului de internship pentru studenții și absolvenții informaticieni din Oradea, în perioada 10 martie - 27 iunie 2014. Proiectul se derulează în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației și Facultatea de Științe din cadrul Universității din Oradea şi a fost lansat printr-o conferinţă de prezentare joi, 13.03.2014, ora 14, în sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea.

Adunarea Generală a ANOSR desfăşurată pentru prima dată la Oradea

Published At: 19/03/2014 10:02 - (4683 Reads)
Evenimente desfasurate

Universitatea din Oradea a găzduit pentru prima dată Adunarea Generală a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Evenimentul, desfăşurat în perioada 13 - 16 martie 2014 în Aula Magna, a reunit 130 de studenți din peste 18 centre universitare. Organizatorii acestei întâlniri au fost Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie în colaborare cu Asociația Studenților Farmaciști din Oradea.

Studenţii orădeni de la Planificare Teritorială într-un program de studiu internaţional la Bologna

Published At: 18/03/2014 11:59 - (6814 Reads)
Evenimente desfasurate

În perioada 05-16 martie 2014 un grup de studenţi şi cadre didactice de la Facultatea de Geografie, Turism și Sport a Universităţii din Oradea au participat la Programul Intensiv Erasmus cu tema ”Spatial planning and housing policies: creating community living spaces/Planificare teritorială şi politici de locuire: creând spaţii de viaţă pentru comunitate ”, desfăşurat în oraşul italian Bologna. Derulat anual încă din 1992, acesta este un program de studiu cu o durată de 12 zile, cu finanţare Erasmus, organizat prin rotaţie de cele şase universităţi partenere şi dedicat aprofundării în comun a unor teme de actualitate din domeniul planificării teritoriale.

Ambasadorul României în Ungaria a conferenţiat la UO

Published At: 14/03/2014 13:11 - (6078 Reads)
Evenimente desfasurate

În data de 6 martie 2014 a avut loc la Universitatea din Oradea vizita Excelenţei Sale Alexandru Victor Micula, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria. Invitat al Facultăţii de Litere, Excelena Sa, însoţit de Anişoara Mihai - secretar II al Ambasadei, şi-a început vizita în Universitatea din Oradea cu o primire la prof. univ. dr. Constantin Bungău, rectorul Universităţii din Oradea. La întâlnire au participat şi prof.univ.dr. Sorin Şipoş, prorector cu managementul cercetării şi relaţii internaţionale şi prof.univ.dr. Florin Cioban, prodecan al Facultăţii de Litere. În cadrul acestei întâlniri i-au fost prezentate oaspetelui realităţile Universităţii din Oradea şi s-au discutat perspective de colaborare în plan internaţional şi ştiinţific.

Liderii studenţilor din România se reunesc la Oradea

Published At: 13/03/2014 09:25 - (5104 Reads)
Informații de interes public

Stimaţi parteneri,

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) are deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul de deschidere a Adunării Generale ANOSR, eveniment care va reuni peste 100 de lideri ai studenţilor din România şi care va avea loc vineri, 14 martie, începând cu ora 10:00, în Aula Magna a Universităţii din Oradea (str. Universităţii nr. 1, Oradea). La deschidere sunt asteptaţi să participe şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, şi autorităţilor locale şi ai Universităţii din Oradea.

Conferinta de lansare a programului Trencadis Internship Oradea

Published At: 12/03/2014 10:04 - (5650 Reads)
Informații de interes public

Compania de producție IT Trencadis organizează prima ediție a programului de internship pentru studenții și absolvenții informaticieni din Oradea, în perioada 10 martie - 27 iunie 2014. Proiectul se derulează în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației și Facultatea de Științe din cadrul Universității din Oradea. Timp de trei luni, patru studenți talentați și pasionați de informatică vor învăța, într-un cadru profesional non-formal, tehnologii specifice și de actualitate în domeniul IT: ASP.NET, C#, SQL SERVER, HTML, CSS, JQuerry. Cursurile se derulează prin întâlniri directe și online, în limba română și engleză, iar studenții vor fi îndrumați, cu sfaturi și explicații, de mentori cu experiență în domeniu, membri ai echipei Trencadis Oradea.

Expoziţie de Design la Facultatea de Arte

Published At: 11/03/2014 13:01 - (8511 Reads)
Evenimente desfasurate

Evenimentul a fost organizat de studenţii din anul III, specializarea Design, a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii din Oradea. Deschiderea evenimentului a avut loc joi, 6 martie 2014 la ora 17, dar lucrările pot fi văzute timp de 2 săptămâni în holul principal al Bibiotecii Universităţii din Oradea. Scopul a fost promovarea studenţilor de la Design şi informarea publicului cu privire la activitatea acestora.

Simpozion Gheorghe Şincai

Published At: 11/03/2014 09:47 - (6504 Reads)
Evenimente desfasurate

Simpozionul științific desfășurat cu ocazia împlinirii a 260 de ani de la nașterea lui Gheorghe Șincai – 28 februarie 2014 – a însemnat, pe lângă evocarea personalității corifeului Școlii Ardelene, o lecție de istorie și literatură pentru cei prezenți. Manifestarea s-a dorit a fi cea de deschidere a unei serii mai mari de evenimente, planificate pentru acest an calendaristic, an în care Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie marchează 20 de ani de la înființare. Amintitul reprezentant al iluminismului românesc din Ardeal a fost ales, în 1994, patron spiritual al studenților în Istorie din cadrul Universității din Oradea, omagierea personalității sale, mai ales în an jubiliar, fiind mai degrabă un imperativ decât o recomandare.

Conferinţă pentru studenţi organizată de ACCESA

Published At: 10/03/2014 09:18 - (9458 Reads)
Informații de interes public

Marţi, 11 martie 2014, ora 9.30, Compania Accesa organizează în colaborare cu Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, Conferinţa “Spotlight on your IT career”, adresată studenţilor de la programele de studii din domeniul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea. Prin această întâlnire, Accesa aduce în prim plan informaţii esenţiale despre oportunităţile unei cariere de succes în acest domeniu de vârf.

Competiția Robot Challenge, ediţia a V–a

Published At: 07/03/2014 12:52 - (4309 Reads)
Informații de interes public

Vă invităm la primul nostru workshop ce va avea loc luni, 10 martie 2014, între orele 15 - 18 în clădirea T a Universităţii din Oradea, sala T211B - laboratorul de mecatronică. Deschiderea va debuta cu o prezentare oferită de unul dintre partenerii manifestării, urmând ca workshopul să continue cu regulamentul competiției, soluţii mecanice şi tipuri constructive pentru roboți, noțiuni de electronică, introducere în diferitele module necesare funcționării unui robot.

First PageFast PrevPage: 168/189Fast NextLast Page
1149166167168169170187189
Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

249 online users