Loading...
 

Competiția Robot Challenge la a V–a ediţie

Published At: 28/04/2014 14:24 - (9824 Reads)
Evenimente desfasurate

În ziua de 12 aprilie, la Biblioteca Universității din Oradea, s-au adunat studenţi şi elevi din diferite regiuni ale ţării, pentru a-şi pune la încercare cunoştinţele şi aptitudinile tehnice în cadrul competiţiei Robot Challenge 5. Fiind singura competiţie de roboţi din județul Bihor, a atras numeroși concureți atât din Bucureşti, Craiova, Suceava cât și echipe din Oradea. Competiţia a fost coordonată de prof.univ.dr. Radu Cătălin Ţarcă, director al Departamentului de Mecatronică, iar doi studenți din anii terminali ai Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică, Flaviu Birouaș și Arnold Nilgesz, s-au ocupat de organizarea concursului.

Ediţia a II-a a Programului intensiv cu studenţi străini la Departamentul de Educaţie Fizică, Sport şi Kinetoterapie

Published At: 25/04/2014 14:00 - (4132 Reads)
Informații de interes public

În perioada 28 aprilie – 8 mai 2014, Universitatea din Oradea va fi gazda a 39 de studenţi străini din şapte universităţi europene: Suedia, Danemarca, Anglia, Finlanda, Olanda şi Lituania, alături de alţi patru studenţi de la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport, specializările Educaţie fizică și sportivă și Kinetoterapie. Studenţii vor participa la un program intensiv cu tema “Physical Education and a Sustainable Society”, „Educaţia fizică şi o societate durabilă”. Acest program se află la cea de-a doua ediție, prima desfăşurându-se în octombrie 2012. Pe parcursul celor 10 zile cursanţii vor fi implicaţi în diverse activităţi teoretice şi practice. Întâlnirile de lucru se vor desfăşura în cadrul programului Erasmus – Lifelong Learning finanţat de Uniunea Europeană.

Programele Celestica pentru studenţi

Published At: 18/04/2014 09:57 - (5586 Reads)
Informații de interes public

Compania Celestica oferă o serie de programe pentru studenți: internship, open day, laboratory of the future. Cei interesati pot afla mai multe detalii în afişul de mai jos.

Curs de instruire "Ce este şi cum se acordă primul ajutor?"

Published At: 16/04/2014 11:09 - (10370 Reads)
Evenimente desfasurate

Revista Principii a Universității din Oradea în colaborare cu Asociația Studenților Farmaciști Oradea (ASFO) au organizat marți, 15.04.2014, ora 1500 la Biblioteca Universității evenimentul Ce este și cum se acordă primul ajutor? Acțiunea a avut ca scop instruirea participanțior în acordarea primului ajutor atât teoretic cât și prin exerciții practice. Cursul de instruire a fost ținut de o echipă UPU SMURD ORADEA, reprezentată de medicii Adriana Chereji și Aurelian Bulzan.

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea prof.univ.dr.ing. Mihail Ioan Abrudean

Published At: 15/04/2014 09:59 - (19575 Reads)
Evenimente desfasurate

În data de 14 aprilie 2014, la propunerea Departamentului de Ingineria Sistemelor Automate şi Management al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei a Universităţii din Oradea, a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea profesorului universitar doctor inginer Mihail Ioan Abrudean, vicepreşedintele Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Lansare de carte a colonelului dr. Eduard Simion şi a Punctului de Informare NATO

Published At: 14/04/2014 15:44 - (7006 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea şi Centrul de Excelenţă NATO vă invită miercuri, 16 aprilie 2014, ora 13, la prezentarea cărţii colonelului dr. Eduard Simion, “Centrele de Excelenţă NATO şi transformarea Alianţei Nord – Atlantice”. Evenimentul se va desfăşura în Sala de Consiliu, pav.A parter. Totodată va avea loc inaugurarea Punctului de Informare NATO. Vă aşteptăm.

Doctor Honoris Causa prof.univ.dr.ing. Mihail Ioan Abrudean

Published At: 11/04/2014 10:00 - (7387 Reads)
Informații de interes public

Vă invităm luni, 14 aprilie 2014, ora 13, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr.ing. Mihail Ioan Abrudean de la Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca. Acordarea acestei înalte distincţii a fost decisă de Senatul universitar prin Hotărârea nr. 39 din 24 martie 2014.

Competiția Robot Challenge la a V–a ediţie

Published At: 11/04/2014 09:15 - (4604 Reads)
Informații de interes public

Vă invităm la a V – a ediție a competiției Robot Challenge care va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2014, ora 9, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universității din Oradea. Pe parcursul competiţiei vor avea loc trei categorii de concursuri şi anume Line follower Clasic, Line follower Enhanced și Mini-Sumo. Aceste concursuri reprezintă ultima etapă a competiţiei Robot Challenge, care a debutat în data de 10 martie 2014 cu un workshop şi s-a continuat în 24 martie 2014 cu un al doilea workshop.

Concursul de traduceri naţional interuniversitar "Mot à monde" la a VIII – a ediţie

Published At: 10/04/2014 11:09 - (5771 Reads)
Evenimente desfasurate

Concursul de traduceri naţional interunivesitar "Mot à monde" se desfăşoară sub egida Institutului francez din Cluj-Napoca, a Ambasadei Franţei şi a Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) şi este la a VIII – a ediţie. Evenimentul a fost organizat marţi, 8 aprilie 2014, la Facultatea de Litere de Departamentul de Limba şi Literatura Franceză – Germană.

Conferinţa europeană regională a crescătorilor de caprine din România la Oradea

Published At: 09/04/2014 15:47 - (6094 Reads)
Informații de interes public

Municipiul Oradea găzduieşte în perioada 10 - 12 aprilie 2014, CONFERINŢA EUROPEANĂ REGIONALĂ IGA UNGARIA-ROMÂNIA “The efficiency of goat farming and its effect on the environment in Central and Eastern European countries” şi A 13-A CONFERINTĂ ANUALĂ A CRESCĂTORILOR DE CAPRINE DIN ROMÂNIA “Creşterea Caprinelor în România- prezent şi viitor”, la care Universitatea din Oradea prin Facultatea de Protecţia Mediului este coorganizator. Evenimentul va avea loc la Hotel Forum Continental Oradea fiind organizat de Asociaţia Internaţională a Crescătorilor de Capre – IGA împreună cu Asociaţia Crescătorilor din Ungaria şi Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Capre din România – CAPRIROM.

Concursul de traduceri naţional interuniversitar "Mot à monde" la a VIII – a ediţie

Published At: 09/04/2014 13:22 - (4674 Reads)
Informații de interes public

La Facultatea de Litere a avut loc marţi, 8 aprilie 2014, faza locală a Concursului de traduceri naţional interunivesitar "Mot à monde" desfăşurat sub egida Institutului francez din Cluj-Napoca, a Ambasadei Franţei şi a Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF). Evenimentul este la a VIII – a ediţie şi a fost organizat la Oradea de Departamentul de Limba şi Literatura Franceză – Germană din cadrul facultăţii.

Concursul de traduceri naţional interuniversitar "Mot à monde" la a VIII – a ediţie, faza locală

Published At: 07/04/2014 11:11 - (4554 Reads)
Informații de interes public

Marţi, 8 aprilie, ora 15 va avea loc, la Facultatea de Litere, faza locală a Concursului de traduceri naţional interunivesitar "Mot à monde" sub egida Institutului francez din Cluj-Napoca, a Ambasadei Franţei şi a Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF). Evenimentul este la a VIII – a ediţie şi este organizat de Departamentul de Limba şi Literatura Franceză – Germană.

First PageFast PrevPage: 166/189Fast NextLast Page
1147164165166167168185189
Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

235 online users