Loading...
 

Concurs « Mot à monde », faza locală, la Facultatea de Litere

Published At: 01/04/2015 14:44 - (4212 Reads)
Informații de interes public

Va invitam joi, 2 aprilie 2015, de la ora 12, la faza locala a Concursului national interunivesitar de traduceri « Mot à monde » , concurs aflat sub egida Institutului francez din Cluj-Napoca , Ambasadei Frantei si AUF. Concurentii vor a vea de tradus un text din franceza în romana : fragment din romanul « Meursault contre-enquete » de Kamel Daoud, scriitor algerian, care a castigat Premiul celor Cinci Continente ale Francofoniei în 2014, premiu decernat anual de Organizatia Internationala a Francofoniei (OIF).

Şedinţa de Senat UO, luni 30 martie 2015

Published At: 01/04/2015 14:21 - (4084 Reads)
Informații de interes public

Comisia de Relaţii Interne şi Internaţionale vă informează despre subiectele discutate în şedinţa Senatului Universităţii din Oradea de luni, 30 martie 2015.

Universitatea din Oradea, în Consorţiul Academica+

Reunit în şedinţă ordinară, Senatul Universităţii din Oradea a dezbătut şi aprobat luni (30 martie 2015) un pachet de documente cu impact în plan economico-financiar: variante previzionate ale Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs; Procedura privind elaborarea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru activităţi de cercetare ştiinţifică; Normativele şi organigrama pentru funcţionarea Biroului Programe şi Proiecte de Cercetare – Dezvoltare – Inovare; Programul de dezvoltare a sistemului de control managerial intern la nivel de instituţie.

Admiterea 2015 - 1620 de locuri pentru licenţă şi 765 la masterat. Ministerul a alocat UO locurile bugetate pentru Admiterea 2015

Published At: 30/03/2015 12:23 - (6049 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea se bucură tot mai mult de aprecierea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, care vine în sprijinul activității didactice a instituției.

Pentru concursul de admitere, sesiunea de vară 2015, Universitatea din Oradea a beneficiat de o suplimentare cu 20 de locuri bugetate pentru ciclul de studii de licență și 15 locuri pentru masterat comparativ cu admiterea din vara anului 2014. Astfel, pentru Admiterea 2015, vor fi scoase la concurs 1620 de locuri bugetate pentru licență (față de 1600 în vara 2014) și 765 de locuri bugetate la masterat (față de 750 în vara 2014), la care se vor adăuga locurile cu taxă în limita capacităţii de şcolarizare.

„Servicii de pregătire, documentare și acces pentru studenți în programe de licență și masterat în Sociologie și Asistență Socială” - SocioPlus

Published At: 24/03/2015 08:56 - (5916 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Științe Socio-Umane, în calitate de beneficiară a Contractului de Finanţare POSDRU/156/1.2/G/139751, în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, implementează în perioada mai 2014-noiembrie 2015 proiectul ”Servicii de pregătire, documentare și acces pentru studenți în programe de licență și masterat în sociologie și asistență socială” (SocioPlus).

Conferinţa Internaţională “Cultural Texts and Contexts in the English Speaking World” (ediţia a IV-a)

Published At: 23/03/2015 12:16 - (4390 Reads)
Informații de interes public

Departamentul de Limba şi Literatura Engleză organizează în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea din Oradea, în 26-27 martie 2015, cea de-a patra ediţie a Conferinţei Internaţionale “Cultural Texts and Contexts in the English Speaking World” ("Texte şi contexte culturale în lumea anglofonă"). Deschiderea conferinţei va avea loc joi, 26 martie 2015, de la ora 10, în campusul central, pavilion C, sala C10. Succesul acestui eveniment ştiinţific este demonstrat de masiva participare internaţională înregistrată la primele trei ediţii.

Conferinţă de Management al carierei “Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”

Published At: 19/03/2015 14:44 - (2926 Reads)
Informații de interes public

Vă invităm vineri, 20 martie 2015, de la ora 16, în clădirea PractiPass, Universitatea din Oradea la Conferinţa de Management al Carierei dedicată studenţilor de la Facultatea Protecţia Mediului, specializătile Controlul şi expertiza produselor alimentare, Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism, şi Tehnologia prelucrării produselor agricole organizată în cadrul Proiectului „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”.

Mircea Zaciu : Evocări orădene (27.08.1928, Oradea – 21.03.2000, Cluj-Napoca)

Published At: 16/03/2015 14:18 - (4192 Reads)
Informații de interes public

Biblioteca Universităţii din Oradea în colaborare cu Facultatea de Litere şi Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea organizează joi, 19.03.2015, începând cu ora 1300, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea evenimentul dedicat comemorării acad. Mircea Zaciu, prof.univ.dr. al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, critic şi istoric literar, prozator, memorialist, poet, membru de onoare al Academiei Române, membru al Comitetului Director şi al Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din România.

Conferinţa "Libertate şi Consens"

Published At: 12/03/2015 08:55 - (3261 Reads)
Informații de interes public

Joi, 12 martie 2015, ora 13:00 va avea loc Conferința cu dezbateri pe tema „Libertate și Consens” în Sala de Consiliu a Universității din Oradea. Vor conferenția Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheșan, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” și Conf. Univ. Dr. Sorin Borza din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării. Evenimentul are ca scop promovarea celor două facultăți menționate anterior și se adresează tuturor studenților, masteranzilor și doctoranzilor din cadrul Universității din Oradea.

drd. Paul Țop Coordonator Revista PRINCIPII

Picnic poetic #Haikunoi2015

Published At: 11/03/2015 14:57 - (4709 Reads)
Informații de interes public

În data de 17 martie 2015, departamentul de franceză-germană al Facultăţii de Litere organizează evenimentul "Picnic poetic #Haikunoi2015", care marchează, la nivel naţional, luna francofoniei. Facultatea noastra răspunde astfel apelului lansat de Institutul Francez din România, organizatorul principal al evenimentului. Evenimentul are loc în mai multe oraşe ale tării simultan şi are ca scop promovarea limbii franceze şi a francofonei, precum şi a multilingvismului.

Expoziţie de Design la Facultatea de Arte - ediţia a doua

Published At: 04/03/2015 15:26 - (3743 Reads)
Informații de interes public

Evenimentul este organizat de studenţii din anul III, specializarea Design a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii din Oradea. Deschiderea evenimentului va avea loc marți, 10 martie 2015, de la ora 18, dar lucrările pot fi văzute timp de 4 săptămâni în holul principal al Bibiotecii Universităţii din Oradea. Scopul este promovarea programului de studii Design şi a studenţtilor săi.

DHC pentru Academicianul prof.dr. Marius Porumb la UO

Published At: 25/02/2015 13:18 - (3444 Reads)
Informații de interes public

Vă invităm joi, 26 februarie 2015, ora 12, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, la ceremonia de acordare a titlului onorific de DOCTOR HONORIS CAUSA Academicianului prof. dr. Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei a Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, reputat specialist în artă românească. Va fi prezentată Lectio magistralis cu tema "Icoana românească din Transilvania. Imagine sacră şi document de istorie naţională".

Biroul de Comunicare Nr. 9 din 25.02.2015

Recital cameral DIALOGURI

Published At: 24/02/2015 13:20 - (3665 Reads)
Informații de interes public

Facultatea de Arte din cadrul Universităţii din Oradea vă invită miercuri, 4 martie 2015, ora 18, în Sala Festivă a Liceului Greco-Catolic “Iuliu Maniu”, strada Iuliu Maniu, nr. 5, la concertul cameral intitulat DIALOGURI, susţinut de violonista Melinda Béres, tenorul Tiberius Simu şi pianista Silvia Sbârciu.

Expoziţie omagială - Constantin Mălinaş - la Biblioteca UO

Published At: 23/02/2015 12:30 - (3988 Reads)
Informații de interes public

Biblioteca Universităţii din Oradea organizează în perioada 24 februarie – 6 martie 2015, expoziţia omagială „Conf.univ.dr. Constantin Mălinaş – Cinci ani de la trecerea în veşnicie”. Timp de două săptămâni vor putea fi văzute în holul bibliotecii universitare cele mai importante lucrări ale eruditului bibliotecar. Director al unor importante instituţii de cultură din Oradea, precum Casa de Cultură a Sindicatelor (1971-1978), Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor (1996-2006) şi Biblioteca Universităţii din Oradea (2008-2009), profesorul Mălinaş a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai urbei noastre.

Biroul de Comunicare Nr. 8 din 23.02.2015

CAMPIONAT DE TIR SPORTIV LA UO, 12 – 18 FEBRUARIE 2015

Published At: 11/02/2015 11:00 - (3841 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea în parteneriat cu Federaţia Română de Tir şi Clubul Sportiv Universitar din Oradea va găzdui pentru prima data la Oradea Campionatele naţionale de tir sportiv pentru junior I şi juniori II la probele de 10 metri, puşcă şi pistol cu aer comprimat.

Marinela Vasilica Ardelean îşi lansează cartea la Biblioteca UO

Published At: 20/01/2015 14:22 - (4696 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea împreună cu Asociaţia pentru Cultură şi Civilizaţia Vinului vă invită miercuri, 21 ianuarie 2015, de la ora 12 în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, la un eveniment de informare şi educare în care vom descoperi asociate două culturi care au din punct de vedere istoric aceeaşi radacină "50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene" cartea autoarei Marinela Vasilica Ardelean.

Vă aşteptăm!

First PageFast PrevPage: 49/70Fast NextLast Page
14247484950515670
Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

138 online users