Loading...
 

Stiri - Universitatea din Oradea

Concertul aniversar al Orchestrei Simfonice de Suflători Oradea

Published At: 08/06/2015 13:27 - (5442 Reads)
Evenimente desfasurate

Orchestra Simfonică de Suflători Oradea a celebrat vineri, 5 iunie 2015, 5 ani de la înființare. Studenții specializării Interpretare muzicală – instrumente, alături de absolvenții Facultății de Arte, elevi ai Liceului de Arte Oradea (aspiranți la studenție) și invitați, și-au îmbinat măiestria instrumentală cu pasiunea interpretativă în realizarea unui concert de excepție găzduit de Filarmonica de Stat Oradea în sala Enescu-Bartók.

Concurs SOLID EDGE - ediţia a II-a 2014-2015

Published At: 04/06/2015 15:33 - (6187 Reads)
Evenimente desfasurate

Departamentul de Inginerie Industrială din cadrul Facultăţii de INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ de la Universitatea din Oradea a organizat, împreună cu SC COMAU ROMANIA, pe durata anului universitar 2014/ 2015 cercul ştiinţific studenţesc MODELAREA SISTEMELOR TEHNICE UTILIZÂND Solid Edge. Obiectivele urmărite au fost: dezvoltarea abilităţilor de modelare 3D şi 2D utilizând Solid Edge; dezvoltarea abilităţilor de simulare a funcţionării sistemelor tehnice utilizând Solid Edge; dezvoltarea abilităţilor de utilizare a modulelor de tip CAE (Computer Aided Engineering) din Solid Edge.

Profesorul universitar doctor Georges Contogeorgis a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea

Published At: 04/06/2015 15:21 - (4368 Reads)
Evenimente desfasurate

Vineri, 29 mai 2015 a avut loc, la Universitatea din Oradea, decernarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Georges Contogeorgis de la Universitatea Panteion din Atena. Această manifestare a oferit Senatului Universităţii din Oradea ocazia de a recunoaşte o personalitate de valoare din punct de vedere ştiinţific, academic şi politic şi de a o promova ca model de urmat pentru întreaga comunitate academică.

Conferinţa Internaţională „The Image of the Other in the European Intercultural Dialogue”

Published At: 04/06/2015 15:09 - (6441 Reads)
Evenimente desfasurate

Într-o eră a globalizării în care nivelul de interacţiune şi interdependenţă este într-o permanentă creştere, comunicarea interculturală între indivizi, grupuri, naţiuni joacă un rol din ce în ce mai important, iar oamenii de ştiinţă răspund acestui fenomen studiindu-l şi aducându-şi contribuţia cu analize, cercetări şi propuneri de implementare a unui dialog intercultural care să favorizeze transmiterea unor mesaje prin care să se realizeze dezideratele secolului XXI o lume mai bună, mai sigură.

Lansare de carte a istoricilor la Universitatea din Padova, Italia

Published At: 04/06/2015 11:15 - (3995 Reads)
Evenimente desfasurate

Miercuri, 3 iunie 2015, la Universitatea din Padova a avut loc lansarea volumului From Periphery to Centre. The Image of Europe at the Eastern Border of Europe, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, coordonat de prof. univ dr. Sorin Şipoş, prof univ dr. Gabriel Moisa, prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, prof. univ.dr. Mircea Brie și prof.univ.dr. Teodor Mateoc. Lucrarea este rezultatul unei conferinţe internaţionale organizate în anul 2013 la Oradea sub egida Universităţii din Oradea, Universităţii din Padova şi a Universităţii de Stat din Republica Moldova.

Conferinţa „Învață să înveți!”

Published At: 04/06/2015 10:42 - (5978 Reads)
Evenimente desfasurate

Revista Studenţească PRINCIPII a Universităţii din Oradea a organizat miercuri, 3 iunie 2015, Conferința cu dezbateri pe tema „Învață să înveți!” în Sala de Conferințe a Bibliotecii universitare. În cadrul conferinţei conf.univ.dr. Carmen Popa, din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a vorbit despre eficientizarea activității de învățare a studenților.

Vivat Academia 2015. Festivalul artelor studențești, ediţia a II-a, 26-27 mai 2015

Published At: 02/06/2015 12:34 - (7257 Reads)
Evenimente desfasurate

Timp de două zile campusul universității a răsunat în ritmuri și armonii de canțonete, gospeluri, muzică ușoară, jazz, muzică populară, coruri, muzică de cameră, muzică de brass, operă și lucrări pentru orchestră simfonică de suflători. Studenții Facultății de Arte, alături de studenți pasionați de muzică de la alte facultăți din cadrul Universității din Oradea, s-au întâlnit într-un maraton de ansambluri, formații camerale și lucrări solistice, ambientate de creațiile studenților plasticieni. Până în miez de noapte, filologii universitari, împreună cu invitații lor din urbe, s-au transformat în corifeii festivalului, într-un inedit spațiu de poezie autohtonă.

Premiul I la concursul Mot à Monde

Published At: 28/05/2015 14:10 - (3656 Reads)
Evenimente desfasurate

Stejeran Adriana Denisa, studentă la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, anul III, specializarea engleză-franceză, a obţinut premiul I la etapa naţională a concursului de traduceri dintr-un autor francofon Mot à Monde, organizat de Institutul Francez din Cluj-Napoca în colaborare cu Ambasada Franţei si Agenţia Universitară a Francofoniei. Competiţia se află la cea de-a 9-a ediţie şi întruneşte anual numeroase universităţi din ţară şi din Republica Moldova.

Performanţa în cercetare premiată la UO

Published At: 27/05/2015 13:54 - (3455 Reads)
Evenimente desfasurate

A devenit o tradiţie la Universitatea din Oradea ca rezultatele remarcabile obţinute atât de cadrele didactice cât şi de către studenţii noştri să fie premiate într-un cadru festiv. În acest context, cea de-a 26-a ediţie a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea a constituit prilejul potrivit pentru a evidenţia perfomanţa în cercetare.

Săptămâna Ştiinţifică a Universităţii din Oradea

Published At: 27/05/2015 12:19 - (4322 Reads)
Evenimente desfasurate

Săptămâna Ştiinţifică a Universităţii din Oradea şi-a deschis porţile pentru întreaga comunitate academică a instituţiei cât şi pentru publicul orădean. Aflată la a 26-a ediţie, manifestarea ştiinţifică reuneşte specialişti din țară și străinătate din diverse domenii de activitate, cercetători care vor participa la prezentări, conferinţe, prelegeri şi simpozioane organizate în cadrul facultăţilor universităţii.

First PageFast PrevPage: 134/155Fast NextLast Page
1118132133134135136150155

Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

140 online users