Loading...
 

SIMPOZIONUL ENERGIE-RESURSE-MEDIU AL STUDENȚILOR ORĂDENI SERM Studo 2018 – EDIȚIA a VIII-a

Published At: 14/05/2018 10:08 - (11109 Reads)
Informații de interes public

În perioada 17-19 mai 2018, la Baza didactică și de cercetare „Gaudeamus” din Stâna de Vale se va desfăşura cea de-a VIII-a ediţie a “Simpozionului Energie – Resurse – Mediu a Studenţilor Orădeni - SERM STUDO 2018”. Echipa organizatoare a simpozionului cuprinde cadre didactice și studenți ai Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial, Departamentul de Inginerie Energetică, aceştia fiind sprijiniţi de centrul de cercetare CCSISEO, precum şi de asociaţiile studenţeşti ASIO şi USO.

Proiectul Impuls

Published At: 11/05/2018 14:17 - (3539 Reads)
Informații de interes public

Proiectul Impuls organizat de Departamentul de Arte Vizuale al Universității din Oradea și de Asociația Culturală Kiwanis Art, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor, Primăria Oradea, Asociația Culturală Ars Nobilis și Librăria R&R, are ca obiectiv stimularea, evidențierea și promovarea, atât la nivel local, cât și la nivel național a artiștilor studenți performanți.

Săptămâna Carierei la Universitatea din Oradea

Published At: 11/05/2018 10:10 - (6244 Reads)
Informații de interes public

În perioada 15-18 mai 2018, în campusul universității va avea loc „Săptămâna Carierei la Universitatea din Oradea”. Evenimentul va fi organizat de Centrul de Servicii privind Cariera al UO cu colaborarea organizațiilor studențești și a mediului de afaceri local. Evenimentul propune un program extins cu acțiuni care se desfășoară la Biblioteca UO, la Filarmonica de Stat Oradea, precum și în alte spații din campusul studențesc (Select Student).

Sunt invitați să participe studenți ai universității, dar și orădeni care sunt în căutarea unui loc de muncă sau doresc să participe la atelierele și manifestările cuprinse în program.

Selecţionata de fotbal a UNIVERSITĂŢII DIN ORADEA s-a calificat la turneul final al CNUFR - Timișoara

Published At: 10/05/2018 20:44 - (4539 Reads)
Informații de interes public

Miercuri, 9 mai 2018, de la ora 18.00, pe stadionul Ştiinţa din Timişoara, echipa de fotbal a Universităţii din Oradea a obţinut, cu scorul general de 7-5 (în tur la Oradea 6-0 şi în retur la Timişoara 1-5),calificarea la turneul final al Campionatului Naţional Universitar de Fotbal al României din perioada 18-20 mai 2018, organizat de către Universitatea Politehnică din Timişoara, Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Sportului Universitar şi Şcolar din România.

Anunț licitație

Published At: 08/05/2018 12:41 - (2409 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea anunță scoaterea la licitație a unor spații cu destinația PUNCT ALIMENTAR. Termenul limită de depunere a documentației este 14.05.2018, ora 10:00, la Registratura Universității din Oradea, str.Universității nr.1, Corp Rectorat, et.I. Informațiile necesare pot fi accesate pe link: https://webmail.uoradea.ro/service/home/~/?auth=co&loc=ro&id=8790&part=3

Tipărește

Anunț licitație

Published At: 08/05/2018 10:58 - (2708 Reads)
Informații de interes public

Universitatea din Oradea anunță scoaterea la licitație a unor spații cu destinația ȘOPRON, respectiv MAGAZIE PENTRU MAȘINI AGRICOLE. Termenul limită de depunere a documentației este 14.05.2018, ora 10:00, la Registratura Universității din Oradea, str.Universității nr.1, Corp Rectorat, et.I. Informațiile necesare pot fi accesate pe link: https://webmail.uoradea.ro/service/home/~/?auth=co&loc=ro&id=8790&part=2

Tipărește

Consiliul Național al Rectorilor la Oradea

Published At: 04/05/2018 19:00 - (3339 Reads)
Informații de interes public

În perioada 31 mai – 03 iunie 2018, Consiliul Național al Rectorilor (CNR) organizează întâlnirea rectorilor la Universitatea din Oradea unde, la data de 1 iunie 2018, va avea loc ședința festivă prilejuită de anul omagial ”55 de ani, Universitatea din Oradea”.

Social Impact Award

Published At: 04/05/2018 17:48 - (3282 Reads)
Informații de interes public

Tinerii care își doresc să schimbe probleme sociale curente într-un mod inovativ sunt așteptați să aplice până pe 15 mai 2018 la Social Impact Award, o competiție internațională care susține tinerii profesioniști, studenții și elevii care vor să devină antreprenori sociali. Și anul acesta, participanților li s-a pregătit un program educațional complex, premii în bani, spațiu de lucru și conectare, astfel încât ideile lor să se transforme în proiecte concrete.

Competiție de cultură generală

Published At: 04/05/2018 17:20 - (2918 Reads)
Informații de interes public

Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității din Oradea marchează luni, 7 mai 2018, ora 11.00, ziua vecinătății europene printr-un eveniment special. Studenții și masteranzii români, moldoveni, dar și Erasmus, vor participa la o competiție de cultură generală în Piața Unirii, marcând punctele importante ale centrului orașului Oradea în cadrul unei vânători de comori. Competiția beneficiază de sprijinul Carrefour Oradea Lotus care va oferi premii câștigătorilor.

”ŞCOLI DE EXPERTIZĂ GRAFICĂ ŞI GRAFOLOGICĂ”

Published At: 26/04/2018 10:33 - (3946 Reads)
Informații de interes public

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Oradea inaugurează în anul Centenarului Marii Uniri – 2018, respectiv la împlinirea a 55 de ani ai Universității din Oradea, seria de CONFERINŢE DE SPECIALITATE ALE FACULTĂŢII DE DREPT.

„GESTIONAREA DURABILĂ A RESURSELOR PĂDURII, RESPONSABILITATE ECONOMICĂ, SOCIALĂ ȘI CULTURALĂ” MANIFESTARE STUDENȚEASCĂ – SIMPOZION

Published At: 24/04/2018 14:58 - (3810 Reads)
Informații de interes public

Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră din cadrul Facultății de Protecția Mediului a Universității din Oradea organizează Simpozionul studențesc Gestionarea durabilă a resurselor pădurii, responsabilitate economică, socială şi culturală, eveniment aflat la a IV-a ediție. Acesta va avea loc în data de 26 aprilie 2018, în holul Bibliotecii Universității din Oradea între orele 10.00 – 16.00.

PICTOFABULE - Expoziție personală Teofil Știop

Published At: 24/04/2018 10:07 - (4223 Reads)
Informații de interes public

În data de 25 aprilie 2018, de la ora 17.30, va avea loc vernisajul expoziţiei personale a domnului conf.univ.dr. Teofil Știop intitulată „Pictofabule”. Proiectul pictural este câştigător al premiului special al juriului, „Special Triennial Award for Outstanding Artistic Personality”, din cadrul Trienalei de pictură „Pătratul de argint” din Polonia. Lucrările puse sub genericul „Pictofabule” sunt inspirate din realitatea înconjurătoare. Expoziţia este găzduită de noul sediu al Muzeului ”Ţării Crişurilor” de pe strada Armatei Române, nr. 1/A.

Deschiderea va fi oficiată de prof.univ.dr. Aurel Chiriac, directorului muzeului.

Biroul de Comunicare

ZIUA BIBLIOTECARULUI LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Published At: 23/04/2018 08:55 - (3505 Reads)
Informații de interes public

În data de 24 aprilie 2018, de la ora 14.00, Biblioteca Universității din Oradea, Asociația Bibliotecarilor din România, filiala Bihor, Casa Corpului Didactic a județului Bihor și Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea vă invită la evenimentul ”Primăvara Marii Uniri”.

Locația evenimentului este Sala de Conferințe a Bibliotecii UO.

Manifestarea este dedicată Centenarului Marii Uniri.

Vă așteptăm cu drag!

Turneu 1 – 4 – semi-final, Divizia A2 Feminin, Seria Vest

Published At: 20/04/2018 12:14 - (3597 Reads)
Evenimente desfasurate

Turneul semi-final de volei desfășurat în perioada 13 – 15 aprilie 2018, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea, a reprezentat un succes pentru studentele de la CSU Oradea, care au înregistrat victorii ce le asigură calificarea la turneul de promovare în divizia A1.

First PageFast PrevPage: 114/189Fast NextLast Page
195112113114115116133189
Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

294 online users