În deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, a spus că activitățile extracuriculare sunt, deopotrivă, importante pentru studenți și cadre didactice, deoarece acestea educă și formează oameni. Prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a subliniat faptul că evenimentul este doar primul dintr-o serie de activități care își propun să promoveze cultura și civilizația vinului, la nivelul Universității din Oradea existând chiar „intenția de a inova și breveta soluții pentru acest domeniu”.

Cel care a scris introducerea „Marii cărți a vinului”, ș. l. dr. ing. Dorin Popa, cadru didactic al Facultății de Protecția Mediului, și-a exprimat speranța că proiectul inițiat de el va duce vinul „din zona băuturii, acolo unde merită, relevându-i valențele legate de: istorie, geografie, ritual”. Vinul, spune ș. l. dr. ing. Dorin Popa, înseamnă 8.000 de ani de istorie, 18 soiuri de struguri, cultivate în toate colțurile lumii, și „produsul la care nu trebuie să te oprești niciodată la prima dragoste”. Considerând că, în ceea ce privește cunoașterea și aprecierea pe care vinul o merită, societatea românească are carențe majore, ș. l. dr. ing. Dorin Popa a subliniat că proiectul „Cultura și civilizația vinului în mediul universitar” își propune să fie un demers prin intermediul căruia profesorii și studenții „să învețe să își aleagă vinul”.

Prezent la eveniment, P.S. Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic al Oradiei, a amintit că vinul este deseori pomenit în scripturi. „Prin consacrare, vinul devine sângele Domnului. Vinul este alimentul care aduce bucurie, frumusețe, sărbătoare”, a spus înaltul prelat, adăugând că marile religii monoteiste ale lumii, iudaismul și creștinismul, împărtășesc un respect fundamental față de vin. „Apa este viață, vinul este bucurie”, a afirmat  Episcopul Greco-Catolic al Oradiei.

Emese Crăciun Bőkős, reprezentanta Editurii „Casa”, a spus despre „Marea cartea vinului” că este „cea mai frumoasă carte publicată de noi până acum”, o carte care își propune să informeze și să educe. „Am convingerea că aceia care vor citi cartea vor ști să înțeleagă această licoare divină”, a mai afirmat Emese Crăciun Bőkős. La rândul ei, Rozalia Varga, redactorul cărții, a spus despre volum că este „o adevărată bijuterie tipografică”.

Prin intermediul internetului, reprezentanți ai podgoriilor: Jidvei, Recaș și Cotnari le-au vorbit celor prezenți în Aula Magna despre importanța proiectului „Cultura și civilizația vinului în mediul universitar”, în special pentru educația tinerilor.

Ș. l. dr. ing. Dorin Popa, președintele Asociației „Millésime”, a anunțat că soiul Fetească Regală, unicul strugure căruia i-a fost dedicată o zi internațională, „soi reprezentativ pentru tradiția viticolă din Transilvania și din România”, va avea „singura statuie dedicată strugurelui din lume”. Vorbitorul a subliniat că, pe lângă importanța sa științifică, proiectul lansat la universitate va face ca „Oradea să dicteze trendul național în materie de vin”.

La eveniment au fost prezenți, strict în calitate de expozanți, mai mulți producători de vinuri, reprezentativi pentru România sau pentru zona viticolă a județului Bihor.

Biroul Comunicare

Image

Image

Image

Image

Image

Image  Image  Image  Image  Image  Image