„Școala de vară „Art Atelier Oradea”, are loc în perioada 15-21 august 2021 și își propune să asigure tuturor participanților o atmosferă plăcută și senină, unde aceștia vor avea ocazia să aprofundeze cunoștințele tehnico - interpretative deja însușite, dar și să învețe lucruri noi, sub îndrumarea unor specialiști valoroși, recunoscuți, atât pe plan național, cât și internațional”, spune lect. univ. dr. Ariadna - Zenaida Mircescu - Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte, Departamentul Muzică, unul dintre coordonatorii evenimentului.

Deschiderea școlii de vară „Art Atelier Oradea” va fi marcată printr-un recital vocal-instrumental de excepție susținut de mentorii evenimentului dedicat viitorilor virtuozi: Mihaela Anica - flaut, Horia Maxim - pian si Daniel Magdal - canto.

Locurile sunt limitate. Vor fi acceptați câte 7 cursanți la fiecare workshop: flaut, pian și canto. Participanții sunt admiși în ordinea înscrierii lor. Cursurile, 4 ore a câte 45 de minute pentru fiecare cursant, vor avea loc individual și se vor desfășura la Universitatea din Oradea. Înscrierea la cursurile școlii de vară  se face online, în perioada 20 iulie - 10 august 2021, prin completarea unei fișe (vezi finalul materialului).

Fișele de înscriere trebuie trimise la adresa de email:  mircescu.ariadna at yahoo.com. Informații  suplimentare, legate de școala de vară „Art Atelier Oradea”, pot fi obținute la numărul de telefon: 0742.291.729 (persoana de contact lect. Univ. dr. Ariadna-Zenaida Mircescu), sau scriind mesaje pe adresa de email mircescu.ariadna@yahoo.com

„Spre deosebire de edițiile anterioare, în acest an, nu putem asigura cazarea și masa cursanților”, precizează organizatorii.

 

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

Nume:

Prenume:

Vârsta:

Şcoala de proveniență:

Telefon:

Flaut/Pian/Canto

An de studiu:

*Repertoriu:

 

  • Atașat e-mailului se vor trimite și știmele de acompaniament ale pieselor prezentate la curs.

Image