Proiectul – a cărui lansare publică are loc cu această ocazie – este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2 („Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”), Domeniul Major de Intervenţie 2.1 („Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”) în cadrul Cererii de Propuneri de Proiecte 189 („Stagii de practică pentru studenţi”). Valoarea totală a proiectului este de 832.446 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 815.797 de lei, iar perioada de implementare este de 6 luni (iulie-decembrie 2015). Partenerul în implementarea acestui proiect este Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Proiectul Didact, singurul proiect câştigător al Universităţii din Oradea în această rundă de apeluri, are ca scop principal facilitarea tranziţiei de la educaţie la viaţa activă pentru viitorii absolvenţi ai programelor de studii de licenţă din domeniul Ştiinţele Educaţiei, mai precis de la specializările Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi Psihopedagogie specială organizate de Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane. În mod concret, finanţarea obţinută permite ca 180 de studenţi înmatriculaţi în cadrul acestor programe, viitorii educatori, învăţători sau profesori pentru învăţământul special, să îşi desfăşoare practica de specialitate în mai multe grădiniţe, şcoli sau centre şcolare de educaţie incluzivă din Oradea, sub îndrumarea directă a 30 de cadre didactice experimentate. Acest lucru va avea darul, suntem convinşi, să îi facă pe viitorii absolvenţi mult mai bine pregătiţi pentru dificilul moment al trecerii de la viaţa de student la cea de angajat al sistemului de învăţământ, oferindu-le ocazia de a experimenta din plin tot ceea ce înseamnă aspectele formale şi informale ale muncii de la catedră sau inevitabila componentă birocratică a meseriei de profesor.

Astfel, proiectul doreşte să asigure un „moment zero” în modul de desfăşurare a practicii studenţilor din domeniul Ştiinţelor Educaţiei prin construirea unor parteneriate solide între Universitate şi mediul învăţământului preuniversitar, prin trasarea unor principii şi metode de lucru în vederea formării viitoarelor cadre didactice şi prin stabilirea unor repere clare în ceea ce priveşte desfăşurarea practicii studenţilor la nivelul învăţământului preşcolar, primar şi special. Aceste lucruri se vor materializa prin crearea unor ghiduri de practică destinate studenţilor şi a unor caiete speciale de practică ce îi vor ajuta să parcurgă eficient şi cu folos atât stagiul de practică desfăşurat prin proiect, cât şi viitoarele stagii de practică din anii de studenţie. Este de aşteptat ca reuşita acestui proiect să dea acestor instrumente o anvergură cel puţin regională, ele putând fi preluate ca modele de bună practică şi de către alte universităţi cu programe în domeniul Ştiinţelor Educaţiei.

În plus, proiectul conţine o componentă de consiliere de carieră dedicată viitorilor absolvenţi, lucru care ar trebui să îi înzestreze cu anumite abilităţi necesare luării responsabile a deciziilor de carieră care îi aşteaptă în curând.

 

Manager de proiect: conf. univ. dr. Karla Peter (karla_barth@yahoo.com) 0721 079294

Director de comunicare: lect. univ. dr. Dan Pătroc (dpatroc@uoradea.ro); 0742 930245

BC Nr. 83 din 30.07.2015