Proiectul se înscrie în strategia Universităţii din Oradea 2016 – 2020 și răspunde priorității de promovare a 7 sectoare economice competitive stabilite în cadrul Strategiei Naționale de Competitivitate 2014-2020, propunând investiții de infrastructură relevante pentru îmbunătățirea ofertei de formare universitară pentru următoarele domenii de specializare inteligentă:

  1. energie şi management de mediu;
  2. tehnologia informațiilor şi comunicațiilor;
  3. industria auto şi componente;
  4. sănătate şi produse farmaceutice;
  5. turism şi ecoturism;
  6. industrii creative;

ceea ce va permite o mai bună pregătire a studenţilor Universităţii din Oradea.

 

            Valoarea totală a contractului de finanțare este de 29.990.509,89 lei (aproximativ 6 milioane euro) din care valoarea cofinanțării eligibile a Universității din Oradea este de 599.810,20 lei.

            Durata de realizare a proiectului este de 24 de luni.

Investiţia propusă spre finanţare prevede:

  1. realizarea de lucrări de reabilitare, modernizare, extindere, echipare/dotare a unei suprafețe totale de 5027 mp, pentru următoarele clădiri ale Universității din Oradea:  Clădirea E, F –  Campus central, Clădirea V3 – Campus central, Corpurile  C 49, C 53, C 54, C 55 – Campus II;
  2. dotarea specifică a infrastructurii educaţionale universitare supusă intervenţiei

(Amfiteatre, Săli curs, Săli seminar, Laboratoare, Săli studiu, Săli cercetători, Săli doctoranzi);

  1. implementarea unor măsuri de eficientizare energetică pentru creşterea eficienţei energetice a acestora;
  2. dotarea cu un punct termic independent cu energie geotermală în Campus II;
  3. crearea de facilități  pentru accesul persoanelor cu dizabilități conform "Normativului privind adaptarea clădirilor civile şi spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 - Revizuire NP 051/2000" şi facilități suplimentare.

       Pentru încălzirea spațiilor reabilitate şi modernizate prin proiect, se va utiliza apa geotermală reziduală (care a trecut deja prin schimbătoarele de căldură) și cu ”baterii” de pompe de căldură.

 

Mulțumesc echipei care s-a implicat în scrierea proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile din care au făcut parte: Prorector prof.univ.dr. Marcela Prada – Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, prof.univ.dr. Anca Dodescu – Facultatea de Științe Economice și ec. Adrian Nicula – Director General Administrativ.

 

Menționez că Universitatea din Oradea a mai depus o cerere de finanțare din fonduri externe nerambursabile ca și continuare la acest proiect, în vederea reabilitării corpurilor A, B, C și M, suma solicitată fiind de aproximativ 6 milioane de euro. În prezent proiectul se află în procedura de evaluare.

 

RECTOR,

prof. univ. dr. habil. Constantin BUNGĂU