La congres vor participa un număr de 160 profesori, cercetători și scriitori din România, Germania, Austria, Ungaria, Beligia, Luxemburg și alte țări ale lumii. Parteneri ai acestui important eveniment științific și cultural sunt Oficiul German de Schimburi Academice (DAAD), Primăria Municipiului Oradea.

Sponsori principali ai Congresului Internațional al Germaniștilor sunt DAAD, Banca Comercială Română (BCR) și Selgros România.

Comunicările și dezbaterile vor avea loc alternativ la cele două universități orădene, iar programul cultural include manifestări interesante chiar și pentru publicul larg.

Luni, 4 iunie de la ora 19:00 are loc spectacolul de teatru în limba germană Jedermann oder die Einladung zum Essen în regia și după textul scriitoarei Carmen Elisabeth Puchianu, pus în scenă de trupa studențească Die Gruppe, de la Universitatea Transilvania din Brașov, eveniment desfășurat în sala festivă a Universității Creștine Parțium.

În data de 5 iunie, scriitoarea austriacă Lisa Spalt va citi din opera sa și se va afla în dialog cu publicul la cafeneaua librărie Ratio et Revelatio. Evenimentul coordonat de doamna profesor universitar Mariana Lăzărescu de la Universitatea București este sprijinit de Forumul cultural austriac. Pentru participanții la congres Ambasada Republicii Federale Germania la București organizează o recepție.

În data de 6 iunie, germaniștii vor face un tur cultural ghidat al orașului, care se va încheia la Cetatea din Oradea cu o cină și o degustare de vinuri organizată de Rewine.

Congresul se organizează odată la trei ani într-un centru universitar din România, iar alegerea Oradiei ca loc de desfășurare a acestui eveniment este un certificat de încredere pentru nivelul la care este predată limba germană și la care se face cercetare germanistică orădeană. Evenimentul este un bun prilej pentru studenții germaniști și pentru profesorii de limba germană din școlile bihorene să afle informații de ultimă oră aplicabile în domeniul lor de activitate. Mulțumim pentru sprijin în organizare Hotel Ramada.