Competiția va avea loc în perioada 13-15 mai 2022, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

Participă echipele: Universitatea din Oradea, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” - Brașov, Universitatea „Vasile Alecsandri” - Bacău, Universitatea „Babeș – Bolyai” - Cluj Napoca, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport - București, Universitatea de Vest - Timișoara.

Jocurile vor avea loc sâmbătă, de la ora 09:30 și 16:00, respectiv duminică, începând cu ora 09:30. Festivitatea de premiere este programată să se desfășoare duminică, 15 mai 2022, de la ora 14:00. Programul partidelor va fi stabilit în ședința tehnică din seara zilei de vineri, 13 mai 2022.

Câștigătoarea competiției va fi noua Campioană Națională Universitară la Volei, ediția 2022, și va participa la Jocurile Europene, care se vor desfășura la Lodz, în Polonia, în luna iulie a acestui an.

„Echipa Universității din Oradea este formată din studente de la Facultatea de Geografie, Turism și Sport, Facultatea de Medicină și Farmacie, respectiv Facultatea de Științe Socio-Umane. Invităm orădenii să susțină echipa studenților noștri. Intrarea este liberă”, precizează conf. univ. dr. Szabo-Alexi Paul, responsabil cu organizarea competiției.

Jocurile pot fi urmărite, live, pe pagina de facebook a Facultății de Geografie, Turism și Sport a Universității din Oradea.

 

Biroul Comunicare

Image