Au fost trăiri emoţionante care ne-au purtat prin trecutul academic al acestei instituţii, momente punctate atât prin discursurile rectorului, prof.univ.dr. Constantin Bungău, al preşedintelui Senatului Universitar, prof.univ.dr. Sorin Curilă, al prorectorului  prof.univ.dr. Sorin Şipoş, despre istoria Universităţii din Oradea, cât şi prin amintirile depănate de invitaţi. Cadrele didactice prezente la eveniment au avut plăcuta ocazie de a revedea foşti colegi ori de a  strânge mâna mentorilor lor. Profesorii seniori, la rândul lor, au transmis urări de succes conducerii dorind un viitor strălucit Universitaţii din Oradea.  Ne-au onorat cu participare la acest moment festiv profesorii: Dumitru Abrudan, Maria Alexandrescu, Vasile Anton, Aurel Babeş, Octavian Bâc, Florian Benţe, Karoly Bondor, Sabin Burcă, Petru Burescu, Valentin Chifor, Nicolae Csep, Mihai Drecin, Sever Dumitraşcu, Teodor Cornel Durgheu, Mircea Dinu Fodor, Macedon Ganea, Ludovic Gilău, Ioan Godea, Victor Grecu, Iacob Hanţiu, Paul Magheru, Vasile Marcu, Gheorghe Măhăra, Tiberiu Nemeth, Gheorghe Olah, Ioan Puşcaş, Gavril Roşca, Ioan Sabău, Radu Spineanu, Ladislau Szegedi, Aron Tripe Vidican şi Ovidiu Ţinca.

O parte dintre seniorii noştri, din motive bine întemeiate, nu au reuşit să jungă la festivitate, dar Universitatea din Oradea îşi exprimă întreaga apreciere pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şcolii superioare orădene: Marius Bembea, Vasile Bara, Barbu Cuparencu, Dorina Cachiţă-Cosma, Dana Cipău, Liana Cozea, Dinu Drăgan, Viorel Faur, Ecaterina Hanţiu, Florian Filip, George Ionescu, Nicolae Josan, Teodor Jurcuţ, Gheorghe Mermeze, Aneta Micle, Petru Mihancea, Ioan Mihăilă, Marius Motocu, Maria Ileana Muţiu, Mircea Pop şi Constantin Voicu.

După ceremonia de omagiere a profesorilor seniori, invitaţii au participat în Capela „Sf. Teodor Studitul” a Universităţii din Oradea la o slujbă religioasă de pomenire colegilor care astăzi nu mai sunt printre noi: rectorii, Iosif  Pervain, Alexandru Săndulache, Ioan Alexandru Crisan, Teodor Pop, Teodor Maghiar, şi foştii colegi, Prof.univ.dr. Mihai Gavriş, Prof.univ.dr. Ioan Ţepelea, Conf.univ.dr. Ştefan Roman, Conf.univ.dr. Cornel Popescu, Prof.univ.dr. Barbu Ştefănescu, Vasile Coman, Ioan Mihălţan, Prof.univ.dr. Aurel Jivi, Prof.univ.dr. Teodor Savu, Prof.univ.dr. Gheorghe Liţiu, Conf.univ.dr. Liviu Borcea, Prof.univ.dr. Petru Ungur, Şef lucr. Aurel Lezeu, Şef lucr. Lucian Gudiu, Şef lucr. Adelina Nagy, Şef lucr. Ion Almăşan, Conf.univ.dr. Ioan Comănescu, Conf.univ.dr. Petre Puşcaş, Prof.univ.dr. Emil Blaga, Conf.univ.dr. Maria Brata, Prof.univ.dr. Aurel Encuţescu, Conf.univ. dr. Dumitru Muşat, Conf.univ.dr. Mihail Mateiu, Prof.univ.dr. Ignatie Berindei, Conf.univ.dr. Valentin Vancea, Prof.univ.dr. Valer Pop, Conf.univ.dr. Ioan Denuţa, Prof.univ.dr. Gheorghe Şişeştean, Prof.univ.dr. Zaharia Macovei, Prof.univ.dr. Mircea Benţea, Prof.univ.dr. Alexandru Steer, Prof.univ.dr. Lucian Drimba, Lect.univ. Alexandru Ţenchea, Conf.univ.dr. Constantin Mălinaş, Prof.univ.dr. Tudor Jarda, Lect.univ. Viorel Horj, Lect.univ. Gheorghe Praja, Prof.univ.dr. Avram Geoldeş, Asist.univ. Lavinia Steer, Prof.univ.dr. Aurel Lazăr, Şef lucr. Horea Crăciun, Conf.univ.dr. Gheorghe Laza, Prof.univ.dr. Alexandru Şuteu şi Prof.univ.dr. Gheorghe Nadiu.

 

Biroul de Comunicare