Pentru studiile de licență, Facultatea de Drept anunță două programe de studiu: Drept și Administrație Publică.

Pentru programul de studiu Drept, instituția de învățământ superior scoate la concurs 150 de locuri (din care 38 fără taxă), iar pentru Administrație publică, 40 de locuri (din care 21 fără taxă).

Admiterea se va face pe bază de concurs de dosare, în calcul luându-se media la Bacalaureat (cu o pondere de 40%), media generală de absolvire a liceului (30%) și media disciplinelor umaniste din cadrul examenului de Bacalaureat (30%).

Înscrierile la concursul de admitere (pentru licență și masterat) încep în 12 iulie și se vor încheia în 23 iulie. La acea dată vor fi afișate primele rezultate, după care va urma o perioadă de confirmare a locurilor (26 – 29 iulie 2021).

În 30 iulie 2021 vor fi afișate rezultatele finale. Totodată, absolvenții celor două domenii de studiu își pot continua pregătirea și studiile în cadrul celor trei programe de masterat – două destinate Dreptului, cu câte 50 de locuri fiecare (Drept civil și procedură civilă și Drept penal și procedură penală), precum și masteratul din domeniul Administrației Publice – 50 de locuri.

„Vă îndemn să veniți să studiați în cadrul facultății noastre și să fiți parte a comunității academice a Facultății de Drept. Suntem o facultate dinamică care se adaptează condițiilor din prezent. Ne-am adaptat, ne adaptăm și ne vom adapta, indiferent care vor fi provocările”, declară Cristian Miheș, decanul Facultății de Drept din Oradea.

Mai multe informații despre admitere pot fi găsite pe site-ul facultății, accesând linkul:

https://drept.uoradea.ro/ro/admitere?fbclid=IwAR2c2022S8bHiqvdtUhlCaZdZqOuNJvdARt7tZwyOVaUo63Heg-hphi0dw.