Academicianul Marius Porumb este o personalitate de seamă a ştiinţei româneşti, un specialist care în domeniul său de activitate, istoria artei româneşti, şi-a asigurat un loc de necontestat în galeria celor care cu un profesionalism desăvârşit îşi împlinesc menirea, aceea de a susţine cauza civilizaţiei căreia îi aparţin. În cazul nostru, civilizaţia românească este aflată la confluenţa a două areale geopolitice şi culturale fundamentale pentru civilizaţia europeană, cel răsăritean şi cel vestic.

La această ceremonie au participat rectorul Universității din Oradea, prof.univ.dr. Constantin Bungău, președintele Senatului universitar, prof.univ.dr. Sorin Curilă, directorul Muzeului „Ţării Crişurilor”, prof.univ.dr. Aurel Chiriac, corpul profesoral şi studenţii Facultăţilor de Artă, de Istorie şi de Teologie, invitaţi de seamă precum preşedintele Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, acad. Emil Burzo, episcopul ortodox Sofronie Drincec, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, episcopul ortodox al românilor din Ungaria Siluan şi nu în ultimul rând soţia invitatului special, Zoe Vida Porumb, fiica sculptorului Vida Gheza, membră a Uniunii artiştilor plastici din România.

Ceremonia a fost deschisă de președintele Senatului universitar, după care a luat cuvântul rectorul Universității din Oradea, prof.univ.dr. Constantin Bungău.

Laudatio  a fost citit de directorul Muzeului „Ţării Crişurilor”, prof.univ.dr. Aurel Chiriac, după care i s-a înmânat acad. prof.univ.dr. Marius Porumb diploma de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea.

Academicianul Marius Porumb a susţinut Lectio magistralis cu tema „Icoana românească din Transilvania. Imagine sacră şi document de istorie naţională”.