La eveniment participă studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice din mediul universitar orădean precum și din alte universități din țară. Participanților Universității din Oradea li se alătură reprezentați de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Emanuel din Oradea, Școala Postliceală Betel din Oradea, ARACIP din cadrul Ministerului Educației Naționale și Eleven DIGITS Company Oradea, toate reprezentând o arie largă de domenii (Medicină, Științe, Economie, Management-Marketing, Litere, Inginerie, Filozofie, Teologie, Istorie Medievală, Geografie, Turism, Kinetoterapie, Arte Vizuale, Științe Socio-Umane, IT, Protecția Mediului, Etnologie).

Evenimentul are ca scop stabilirea unui dialog real între centrele universitare din Oradea și din țară, între instituții de învățământ din domenii diferite, dar și între agențiile de evaluare a calității învățământului și cele de dezvoltare a carierei. Totodată are și misiunea de a găsi soluții la noile probleme legate de adaptarea societății la noile tehnologii,  raportate la identitatea spirituală și culturală.

Așadar vă asteptăm de miercuri până vineri, între orele 15.00 – 19.40 la Biblioteca Universității să luați parte la desfășurarea lucrărilor Simpozionului Național „Spiritualitate și Societate în Era Tehnologiei”.

Drd. Paul Țop

Coordonatorul Revistei PRINCIPII