Fizica medicală este o știinţă și în același timp o profesie nobilă, care merită a fi marcată și la nivel local. Având în vedere ascensiunea acestui important domeniu pe plan mondial și nevoia de dezvoltare pe plan naţional, orice ocazie în cadrul căreia se pot prezenta și dezbate idei care să încurajeze progresul fizicii medicale este binevenită.

Facultatea de Știinţe din cadrul Universităţii din Oradea se poate mândri cu specializarea Fizică Medicală, atât pentru studii de Licenţă cât și Master. Studenţii acestor specializări vor expune scurte prezentări despre domeniul lor de studiu, tematici care vor fi accesibile atât elevilor cât și publicului larg.

În calitate de cadru didactic al Facultăţii de Știinţe și de vice-președinte al Colegiului Fizicienilor Medicali din România, doresc să invit pe toţi cei interesaţi de rolul fizicii medicale în societate și de impactul acesteia asupra dezvoltării tehnologiei medicale de vârf, la evenimentul din 7 noiembrie care va avea loc în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, între orele 16.00-18.00.

  

Conf.univ.dr. Loredana Marcu