Loading...
 

Evenimente desfasurate - Universitatea din Oradea

Universitatea Oradea, premiată cu cea mai înaltă distincţie „Diploma de Excelenţă şi Premiu Special PRO INVENT” şi 5 medalii de aur la Salonul Internaţional de Inventică PROINVENT 2016

Published At: 01/04/2016 13:49 - (5263 Reads)
Evenimente desfasurate

Universitatea din Oradea a participat cu 10 brevete de invenție, în perioada 23-25 martie 2016, la cea de-a XIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Inventică - PRO INVENT 2016, Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Filiala Cluj.

Simpozion științific studențesc "Gestionarea durabilă a resurselor pădurii, responsabilitate economică, socială şi culturală"

Published At: 01/04/2016 11:22 - (4691 Reads)
Evenimente desfasurate

În data de 25 martie 2016 a avut loc simpozionul "Gestionarea durabilă a resurselor pădurii, responsabilitate economică, socială şi culturală" inițiat de câteva cadre didactice și studenți ai Departamentului de Silvicultură și Inginerie Forestieră, simpozion desfășurat în spațiul generos și inspirator al Bibliotecii Universitare din Oradea. Au participat și au susținut această manifestare pusă sub semnul primăverii și Lunii Pădurii, studenți și cadre didactice din cadrul departamentelor Facultății de Protecția Mediului ai Universității din Oradea dar și departamentelor de Textile-Pielărie și Management Industrial, Biologie precum și cel de Cadastru-Arhitectură.

Expoziţie de Design la Facultatea de Arte - ediţia a treia, 2016

Published At: 21/03/2016 10:04 - (5998 Reads)
Evenimente desfasurate

Evenimentul intitulat DESIGN EXPO 2016 a fost deschis în 15.03.2016 ora 18, în prezența unui public numeros, în holul Bibliotecii Universității din Oradea, de către coordonatorul programului de studii DESIGN, domnul conf.univ.dr. Mărieș Gheorghe Radu Emil. Expoziția este la a treia ediție și cuprinde lucrări specifice designului de produs, ambiental și grafic (planșe de prezentare în diferite tehnici grafice, studii de desen, culoare, tehnici de machetare, prototipuri și proiecte) realizate de studenții din toți cei trei ani de studii. Lucrările au fost coordonate de asist.univ. Brad Sorin, asist.univ.Coștean Norbert, lector univ.dr. Abrudan Ana Maria, conf.univ.dr. Cimpian Elena, conf.univ.dr. Mărieș Gheorghe Radu Emil și prof.univ.dr. Pantea Ioan.

Vizita ambasadorului Indoneziei E.S. Diar Nurbintoro la Universitatea din Oradea

Published At: 16/03/2016 15:08 - (3598 Reads)
Evenimente desfasurate

Marţi, 15 martie 2016, a avut loc la Universitatea din Oradea vizita Excelenţei Sale Diar Nurbintoro, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Indoneziei în România şi Republica Moldova. În fața comunității academice orădene, E.S. Diar Nurbintoro a susţinut prelegerea „Indonesia, an introduction” prezentând pe scurt istoria statului indonezian, politica sa externă precum şi oportunităţi în accesarea unor burse adresate studenţilor.

Patru noi abilitări la Universitatea din Oradea

Published At: 16/03/2016 14:44 - (4382 Reads)
Evenimente desfasurate

Vineri, 11 martie 2016, a fost o zi specială la Universitatea din Oradea. Patru cadre didactice ale Universității și-au susținut cu succes tezele de abilitare, în fața comisiilor de abilitare și a unui public numeros și select. Susținerea tezelor de abilitare și obținerea, după confirmarea CNATDCU, a dreptului de a conduce doctorate, reprezintă un succes profesional deosebit, dar și o creștere cantitativă și calitativă la nivelul școlilor doctorale din cadrul Universității din Oradea.

Festivitatea de decernare a diplomelor de Doctor la Universitatea din Oradea - 2016

Published At: 15/03/2016 10:49 - (6093 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi, 10 martie 2016, a avut loc la Universitatea din Oradea o nouă festivitate de înmânare a diplomelor de doctor în știință ai Universității din Oradea. Desfășurată în prezența rectorului Universității din Oradea prof.univ.dr.Constantin Bungău și a directorului CSUD prof.univ.dr. Alina Bădulescu, festivitatea a reprezentat încununarea eforturilor de cercetare pentru un număr de 21 de absolvenți ai studiilor universitare de doctorat la Universitatea din Oradea. Aceștia au primit diplomele conferite prin Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5954 din 07.12.2015 și Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 3209 din 23.02.2016.

Academicianul Nicolae Breban a conferențiat la Universitatea din Oradea

Published At: 14/03/2016 10:07 - (4523 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi,10 martie 2016, scriitorul Nicolae Breban, membru al Academiei Române, a susținut în Aula Magna a Universității din Oradea conferința Apărarea și promovarea valorilor naționale. Au fost prezenți aproape 300 de participanți: studenți orădeni, în primul rând de la Facultatea de Litere, dar și elevi din ultimele clase de liceu, cadre didactice din învățământul universitar, liceal și gimnazial, alți admiratori și cititori ai prozatorului. Din prezidiul acestei întâlniri culturale a făcut parte și rectorul Universității noastre, dl. prof. univ. dr. Constantin Bungău. Amfitrionul evenimentului a fost criticul și istoricul literar Ion Simuț, profesor la Facultatea de Litere.

Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor la UO

Published At: 16/02/2016 10:46 - (5104 Reads)
Evenimente desfasurate

Deschiderea oficială a a Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor a avut loc joi, 11 februarie 2016, în Aula Magna a Universităţii din Oradea. În cadrul Adunării Generale au fosti prezenți 3 delegați din fiecare Consiliu Județean al Elevilor şi 8 delegați din București. De asemenea, Comisia de Învățământ Gimnazial a fost convocată la acest eveniment pentru a iniția o serie de discuții tematice privind dificultățile întâmpinate în cadrul învățământului gimnazial. Reprezentanții elevilor au participat atât la alegerile pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Biroului Executiv, dezbateri privind problemele elevilor cât și la o gală festivă.

Şedinţa extraordinară a Consiliului de Administraţie UO

Published At: 12/02/2016 09:42 - (5639 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi, 11 februarie 2016, a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului de Administraţie UO în sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea. La şedinţa condusă de rectorul universităţii, prof.univ.dr. Constantin Bungău, a fost invitat special Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prof.univ.dr. Adrian Curaj. Din cadrul universităţii au participat membrii Consiliului de Administraţiei, reprezentanţi ai Senatului universitar şi prodecani şi directori de departamente ai facultăţilor Universităţii din Oradea.

First PageFast PrevPage: 120/145Fast NextLast Page
1105118119120121122135145

Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

115 online users