Loading...
 

Calendar: Evenimente


May 2018
Start End Numele Action
19/04/2018
Toate zilele
04/05/2018
”Zilele Porților Deschise” la Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea, îşi deschide porţile pentru elevii din învățământul liceal. Evenimentul ”Zilele Porților Deschise” se va desfășura anul acesta în perioada 19 aprilie – 04 mai.

Elevii sunt așteptați împreună cu profesorii lor în vizită la noi pentru a se familiariza cu universitatea și activitățile acesteia. Vizitele vor avea loc într-un cadru organizat conform programului prezentat în documentul atașat.

07/05/2018
11:00

15:00
Competiție de cultură generală

Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității din Oradea marchează luni, 7 mai 2018, ora 11.00, ziua vecinătății europene printr-un eveniment special. Studenții și masteranzii români, moldoveni, dar și Erasmus, vor participa la o competiție de cultură generală în Piața Unirii, marcând punctele importante ale centrului orașului Oradea în cadrul unei vânători de comori. Competiția beneficiază de sprijinul Carrefour Oradea Lotus care va oferi premii câștigătorilor.

De ce am ales ziua de 7 mai? Pentru că în data de 7 mai celebrăm adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Estic, semnată în anul 2009 la Praga, ce și-a propus să întărească dialogul Uniunii Europene cu partenerii din est: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus.

09/05/2018
18:00

20:00
SELECŢIONATA DE FOTBAL A UNIVERSITĂŢII DIN ORADEA S-A CALIFICAT LA TURNEUL FINAL AL CNUFR - TIMIȘOARA

Miercuri, 9 mai 2018, de la ora 18.00, pe stadionul Ştiinţa din Timişoara, echipa de fotbal a Universităţii din Oradea a obţinut, cu scorul general de 7-5 (în tur la Oradea 6-0 şi în retur la Timişoara 1-5),calificarea la turneul final al Campionatului Naţional Universitar de Fotbal al României din perioada 18-20 mai 2018, organizat de către Universitatea Politehnică din Timişoara, Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Sportului Universitar şi Şcolar din România.

15/05/2018
Toate zilele
18/05/2018
Săptămâna Carierei la Universitatea din Oradea

În perioada 15-18 mai 2018, în campusul universității va avea loc „Săptămâna Carierei la Universitatea din Oradea”. Evenimentul va fi organizat de Centrul de Servicii privind Cariera al UO cu colaborarea organizațiilor studențești și a mediului de afaceri local. Evenimentul propune un program extins cu acțiuni care se desfășoară la Biblioteca UO, la Filarmonica de Stat Oradea, precum și în alte spații din campusul studențesc (Select Student).

Sunt invitați să participe studenți ai universității, dar și orădeni care sunt în căutarea unui loc de muncă sau doresc să participe la atelierele și manifestările cuprinse în program.

17/05/2018
Toate zilele
19/05/2018
SIMPOZIONUL ENERGIE-RESURSE-MEDIU AL STUDENȚILOR ORĂDENI SERM Studo 2018 – EDIȚIA a VIII-a

În perioada 17-19 mai 2018, la Baza didactică și de cercetare „Gaudeamus” din Stâna de Vale se va desfăşura cea de-a VIII-a ediţie a “Simpozionului Energie – Resurse – Mediu a Studenţilor Orădeni - SERM STUDO 2018”. Echipa organizatoare a simpozionului cuprinde cadre didactice și studenți ai Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial, Departamentul de Inginerie Energetică, aceştia fiind sprijiniţi de centrul de cercetare CCSISEO, precum şi de asociaţiile studenţeşti ASIO şi USO.

Scopul acestei manifestări este acela de a stimula studenții să-și coreleze cunoștințele teoretice și practice din domeniul ingineriei cu abilitățile de cercetare, având ca rezultat o serie de lucrări științifice care pun în evidență eforturile creative și intelectuale ale acestora.

17/05/2018
13:00

18:00
Expoziție de proiecte de vitralii

În data de 17 mai 2018, în cadrul Protocolului de Parteneriat încheiat de Departamentul de Arte Vizuale/ Facultatea de Arte / Universitatea Oradea cu Liceul Tehnologic Ștefan Manciulea din Blaj, se va desfășura proiectul Dialog.

       Proiectul se încadrează într-o suită de manifestări care au avut loc periodic în parteneriat cu licee și entități din orașul Blaj. La evenimentul din această lună, Departamentul de Arte Vizuale  participă cu o expoziție de proiecte de vitralii propuse de studenții programului de studiu Pictură coordonați de conf.univ.dr. Paul Blînda și lect.univ.dr. Titiana Marcu.

19/05/2018
19:00
20/05/2018
02:00
Interface - Video Art Event, ediţia a IX - a

Avem deosebita plăcere de a vă invita la a IX-a ediţie a manifestării internaţionale Video Art Event, Interface. Evenimentul face parte din programul Noaptea Muzeelor - 19 - 20.05.2018. Acesta se va desfăşura la Muzeul Țării Crișurilor, în cadrul Zilelor Muzeului, Str. Armatei Române, nr.1/A, între orele 19.00 - 02.00.

Propunerea noastră este de a crea universuri ipotetice, realități alternative caracterizate prin flexibilitate și conexiuni simultane cu lumea imaginară, realități în care pot fi eludate restricțiile fizice, ideologice, estetice de orice natură.”

Curator:

Gabriela Diana Bohnstedt Gavrilaș

21/05/2018
Toate zilele
25/05/2018
Proiectul Impuls

Proiectul Impuls organizat de Departamentul de Arte Vizuale al Universității din Oradea și de Asociația Culturală Kiwanis Art, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor, Primăria Oradea, Asociația Culturală Ars Nobilis și Librăria R&R, are ca obiectiv stimularea, evidențierea și promovarea, atât la nivel local, cât și la nivel național a artiștilor studenți performanți.

Expozițiile se vor desfășura în perioada 21-25.05.2018. Spațiile posibile pentru desfăsurarea lor sunt: Biblioteca Universității din Oradea, Muzeul Țării Crișurilor, Galeria Grota Roșie a Cetății din Oradea, Galeria de Arte Vizuale, Galeria Ars Nobilis. Pe lângă promovarea evenimentelor în presa locală și națională proiectul își propune și lansarea unui catalog care să cuprindă cinci portofolii de sine stătătore pentru fiecare student dintre cei cinci selectați, portofoliu care poate să contribuie la creionarea profilului său profesional.

24/05/2018
Toate zilele
25/05/2018
Conferinţa internaţională a studenților și doctoranzilor în Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane - “Actualitate în cercetarea studențească”

În perioada 24-25 mai 2018, Universitatea din Oradea găzduieşte Conferinţa internaţională a studenților și doctoranzilor în Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane - “Actualitate în cercetarea studențească”.

Cu ocazia acestei manifestări științifice are loc și lansarea unei cărți inedite, „Bandele de stradă”, scrisă de sociologul italian specializat în criminologie, Luca Vincenti. Lansarea este moderată de prof.univ.dr. Adrian Hatos, directorul Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din Oradea.

24/05/2018
10:00
25/05/2018
18:00
Seminarul Național „STUDENȚII DE AZI, PROFESIONIȘTII DE MÂINE”

Facultatea de Drept din cadrul Universității din Oradea în parteneriat cu E.L.S.A. Oradea vă invită să participați la: Seminarul Național „STUDENȚII DE AZI, PROFESIONIȘTII DE MÂINE”.

Lucrările seminarului se vor desfășura în perioada 24-25 mai 2018, la sediul Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai” din Oradea, strada Armatei Române, nr. 1/A (Sala “Amfiteatru” și Sala “Cuibul Democrației”).

Deschiderea festivă va avea loc în data de 24 mai 2018, începând cu ora 10.00.

Evenimentul științific se adresează studenţilor domeniilor Drept și Științe Administrative şi va avea în structura sa activități de tipul workshop-urilor interactive, manifestarea dorindu-se a reprezenta un spațiu al dialogului și al dezvoltării studenţilor.

24/05/2018
12:00

15:00
Sociologul – criminolog Luca Vincenti, la Oradea

Sociologul – criminolog Luca Vincenti, alături de Universitatea din Oradea, vă invită să participaţi, joi, 24.05.2018, ora 12.00, în sala Practipass a Facultăţii de Ştinţe – Socio Umane din cadrul Universităţii din Oradea (Strada Universității nr. 3), la evenimentul moderat de către prof.univ.dr. Adrian Hatos dedicat lansării cărţii „Bandele de Stradă”.

Cartea „Bandele de stradă” scrisă de sociologul Luca Vincenti, care se va lansa şi la Oradea este o carte document – monografie de criminologie, un studiu, la care autorul a lucrat şapte ani de zile. A studiat bandele de cartier din Genova, le-a urmărit mişcările înfiltrându-se între ele. Astfel, a reușit să le descifreze codurile, pe unii dintre ei a reuşit să-i intervieveze.

25/05/2018
10:00

16:00
Seminars in Anglophone Studies - at 6th Edition

Facultatea de Litere a Universității din Oradea vă invită să participați la a VI-a ediție a evenimentului Seminars in Anglophone Studies. Evenimentul va avea loc vineri, 25 mai 2018, ora 10, în clădirea C, sala 10 a Facultății de Litere. Invitați sunt lectorul Fullbright, Kelly Gunn și publicistul Mircea Pricăjan, care își va lansa cartea ”Calitatea luminii”.

29/05/2018
18:00

20:00
Departamentul de Arte Vizuale, Facultatea de Arte din cadrul Universității Oradea, Asociația Ars Nobilis și Asociația Tikvah Oradea organizează lansarea de carte - Rezistența. Viitorul Memoriei

Pe 29 mai, de la ora 18.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea va avea loc lansarea catalogului Viitorul Memorei: Rezistența. Cu această ocazie, vă invităm la un dialog despre platforma Viitorul Memoriei cu Olga Ștefan, Rodica Indig, Emilia Teszler și Ștefan Gaie. Urmează proiecția filmelor Iluzille mele și Micul meu Jurnal...Jurnalul Evei Heyman.Lansarea catalogului va fi însoțită de proiecții de filme, discuții, un tur ghidat prin Oradea, iar la Mediaș și București, de ateliere cu liceeni pe tema rezistenței de atunci și din prezent.

30/05/2018
19:00

20:00
Caravana culturală rromă

„Caravana culturală rromă” continuă cu ediția din 2018. În acest an, în cadrul evenimentului care se va desfășura miercuri, în data de 30.05.2018 la ora 19:00 în Sala de Conferință a Bibliotecii Universității din Oradea, va avea loc spectacolul de teatru „Declar pe propria răspundere” susținut de Alina Șerban, urmat de un recital de Jazz-Manouche de către Alex Pădureanu. Partenerii evenimentului sunt Centrul Național de Cultură a Romilor, Partida Romilor „Pro-Europa”, Fundația Ruhama și Universitatea din Oradea.

31/05/2018
Toate zilele
03/06/2018
Consiliul Național al Rectorilor la Oradea

În perioada 31 mai – 03 iunie 2018, Consiliul Național al Rectorilor (CNR) organizează întâlnirea rectorilor la Universitatea din Oradea unde, la data de 1 iunie 2018, va avea loc ședința festivă prilejuită de anul omagial ”55 de ani, Universitatea din Oradea”.

La eveniment vor fi prezenți, alături de rectorii universităților publice și private din România, invitați din partea Ministerului Educației Naționale, Ministerului Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Consiliul National al Finanțării din Învățământul Superior, Academia Română, Asociații studențești, Sindicatul Alma Mater etc.

Conferința face parte din șirul de evenimente organizate de CNR sub egida Centenarului Unirii.

 

 

Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

198 online users