Alături de Rectorul Universităţii din Oradea, prof.univ.dr. Constantin BUNGĂU, au fost prezenţi la întâlnirea oficială şi prof.univ.dr. Eugen-Victor Macocian, Prorector pentru Managementul Cercetării și Relații Internaționale, prof.univ.dr. Tiberiu VESSELENYI, prof.univ.dr. Cătălin ŢARCĂ, Directorul Școlii Doctorale, prof.univ.dr. Alina BĂDULESCU, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, prof.univ.dr. Sanda FILIP, decan al Facultăţii de Ştiinţe, prof.univ.dr. Ioan-Mircea GORDAN, decan al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei şi prof.univ.dr. Valentin MIRIŞAN, decan al Facultăţii de Drept.

Întâlnirea reprezintă o consolidare a bunelor relaţii dintre cele două universităţi, dat fiind faptul că acestea au semnat anterior un acord de colaborare instituțională. Rectorul Universităţii din Oradea le-a adresat invitaţilor un cuvânt de bun venit la universitate, a prezentat echipa de colegi şi programul propus pentru această vizită oficială. Domnia sa şi-a arătat convingerea că membrii celor două delegaţii vor purta discuţii punctuale pe domenii de doctorat şi pe domeniile facultăţilor reprezentate în cadrul acestei dezbateri. A dat cuvântul Prorectorului prof.univ.dr. Eugen-Victor Macocian, care a făcut o scurtă prezentare a Universităţii din Oradea privind structura Universităţii din Oradea şi a programelor, domeniilor şi activităţilor de cercetare ştiinţifică.

Rectorul Universităţii din Miskolc a mulţumit gazdelor pentru primirea călduroasă şi a subliniat importanţa colaborării dintre cele două universităţii. Domnia sa a făcut referire la Acordul de parteneriat semnat care a apropiat deja cele două instituţii de învăţământ superior. De asemenea, şi-a exprimat mulţumirea că aproape toate facultăţile din cadrul universităţii pe care o conduce îşi vor putea găsi un corespondent şi un partener de colaborare în facultăţile din cadrul Universităţii din Oradea. La fel de încântat s-a arătat şi Prorectorul prof.univ.dr. Károly JÁRMAI care a felicitat Universitatea din Oradea pentru realizările obţinute.

Dezbaterea a fost urmată de o scurtă sesiune de întrebări şi răspunsuri, atât din partea echipei orădene, cât şi din partea oaspeţilor din Miskolc. Decanul Facultăţii de Drept de la Oradea a amintit celor prezenţi că facultatea pe care o conduce a făcut un prim pas spre colaborarea cu facultatea omonimă din Miskolc, toţi cei prezenţi arătându-se de acord că relaţia dintre Facultăţile de Drept (de la Oradea, respectiv Miskolc) sunt un exemplu de urmat. Au luat cuvântul, pe rând, membrii celor două delegaţii.

În încheiere Rectorul Universităţii din Oradea i-a invitat pe oaspeţii din Miskolc la Biblioteca Universităţii din Oradea unde s-a semnat în Cartea de Onoare de unde i-a condus într-o vizită prin campus.


Image Image Image Image Image Image