Aflat la cea de-a XXVIII-a ediţie, evenimentul „Săptămâna Ştiinţifică” reprezintă o încununare a activităţii de cercetare universitară pentru anul 2017. În cadrul “Săptămânii Ştiinţifice” se desfăşoară conferinţe, seminarii, lansări de carte şi work-shop-uri organizate de fiecare facultate în parte. La acestea participă invitaţi din ţară şi din străinătate.

În acest an, Universitatea din Oradea, ca semn de apreciere pentru munca de cercetare, îi premiează pe tinerii cercetători, cadre didactice ale universităţii, pentru activitatea de cercetare şi creaţie ştiinţifică din anul 2016.

Cercetarea ştiinţifică este una dintre misiunile cele mai importante ale universităţii, iar rezultatele acesteia s-au valorificat prin rezultatele obţinute de cadre didactice şi studenţi în cadrul unor proiecte, prin elaborarea unor brevete de invenţie sau cărţi / articole / comunicări ştiinţifice.

 

Biroul de Comunicare

Programul Săptămânii Științifice 2017

Image